Ne răpesc Real și Barcelona bucuria de a-l vedea LIVE pe Messi?** Motivul pentru care amicalul România – Argentina poate pica!

Cine și-a cumpărat bilete la meciul România – Argentina,
programat pe 10 august, ar putea avea parte de o mare surpriză.
Sud-americanii se gândesc să nu mai vină la București, din cauza
presiunilor pe care le fac Real și Barcelona, care pe 14 august se
întâlnesc în Supercupa Spaniei. Decizia va fi luată azi, în
Comitetul Executiv al federației argentiniene.

Una dintre legile lui Murphy spune că un lucru care începe prost se
termină și mai prost. Perfect valabil pentru meciul amical dintre
România și Argentina, care ar trebui să inaugureze Național Arena.
La început au existat temeri că stadionul nu va fi gata la timp și
că îl vom primi pe Messi pe șantier. Apoi a fost scandalul cu
biletele, urmat de zvonul că adversarii se vor prezenta la
București fără Messi. Toate aceste obstacole pălesc însă în fața
unei vești care a venit tocmai din Argentina: este posibil ca
meciul să nu mai aibă loc!

De această dată, de vină este haosul care s-a instaurat în
naționala sud-americanilor după eliminarea de la Copa America și
presiunea Realului și a Barcelonei asupra federației argentiniene.
Pe 14 august, adică la patru zile după România – Argentina, se
joacă Supercupa Spaniei, iar cele două echipe nu vor ca jucătorii
să se accidenteze într-o partidă amicală. În discuție sunt Messi,
Gabi Milito și Mascherano, de la catalani, și Di Maria, Gago și
Higuain, de la „galactici”. Real și Barça nu îi lasă pe cei șase în
România, iar Argentina ar pierde 900.000 de euro dacă vine fără
Messi, Mascherano sau Higuain.

Batista
ar putea fi demis azi

Sud-americanii vor să găsească o metodă de a ne fenta. Astăzi, în
Comitetul Executiv al federației argentiniene, pe ordinea de zi se
află situația selecționerului Batista, care are șanse mari să fie
demis, dar și amicalul cu România. La Buenos Aires se discută
despre două variante: schimbarea datei de disputare și anularea
partidei. În primul caz, problema ar fi că nu prea mai există date
libere pentru reprogramare, iar în cel de-al doilea este vorba de
avansul de 600.000 de euro pe care argentinienii ar trebui să-l
înapoieze românilor.

Din perspectiva noastră, meciul se joacă. Argentinienii
nu ne-au anunțat nimic oficial. Există un contract pe care ei
trebuie să-l respecte”

Ionuț Lupescu, director general FRF

Publicat: 25 07. 2011, 03:00
Actualizat: 25 07. 2011, 08:31