Naționala României va efectua un turneu de pregătire în Oman

Selecționerul Victor Pițurcă ar dori să încheie anul cu un stagiu de pregătire de două săptămâni menite în primul rând să-l edifice asupra potențialului fotbaliștilor selecționabili din Liga I. Acest prilej ar putea fi oferit de un turneu în Orientul Mijlociu.

Oman ar putea fi destinația lotului național în primele două săptămâni din decembrie. Președintele Mircea Sandu și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, negociază în aceste zile organizarea a două partide amicale în compania unor alte echipe naționale. În funcție de răspunsurile primite, selecționerul Victor Pițurcă va deplasa în Oman un lot format din fotbaliștii din Liga I care ar putea fi convocați la echipa națională și pentru meciurile oficiale din primăvară.

Piți va evalua ce oferă mai bun Liga I

„Obiectivul meu ar fi acela de a mă edifica asupra potențialului fotbaliștilor din Liga I, iar pentru cei mai tineri s-ar urmări familiarizarea lor cu atmosfera de la lotul național. Voi chema la lot și fotbaliști mai tineri, de viitor, dar și dintre cei consacrați. Nu vreau să vorbesc mai mult despre acest turneul pentru că nu este nimic bătut în cuie. Vorbim când se va stabili ceva”, ne-a dezvăluit Victor Pițurcă. De asemenea, la lot pentru această acțiune ar putea fi chemați și câțiva dintre tricolorii care evoluează în străinătate, în funcție de cum se vor termina întrecerile interne din țările lor.

"Este posibil ca naționala să meargă într-o țară arabă în luna decembrie. Cred că îi va fi foarte utilă această acțiune selecționerului" – Mircea sandu, președinte FRF


"Dacă nu se va realiza acest turneu, atunci oricum vreau să facem un stagiu de pregătire, chiar și fără jocuri, în care să lucrăm cu jucătorii selecționabili din Liga I"
– Victor Pițurcă, selecționer România

Publicat: 01 11. 2008, 08:53
Actualizat: 01 11. 2008, 08:55