Naționala, la limita rușinii

Tricolorii au terminat apărându-se. Frig, ploaie măruntă și semiîntuneric. Un teren îmbibat cu apă și 11 adversari dispuși pe trei rânduri, cel mai avansat dintre ele situat la marginea careului mare. Acestea au fost condițiile în care naționala României a încercat reabilitarea după înfrângerea rușinoasă de acasă, cu Lituania. Tricolorii au început partida la fel de umezi ca vremea de afară. Slabi și în lipsă de inspirație, jucătorii s-au complăcut în acțiuni fără șanse de izbândă în fața unei apărări mai mult decât supraaglomerate. Nici Aliuță, nici Costea, fotbaliști tehnici, propuși de Pițurcă pentru a pătrunde prin pădurea feroeză, nu au luminat jocul echipei. Apoi, ghinion, Rădoi s-a rupt. Nu ne așteptam de la el să câștige meciul, dar era un jucător important măcar pentru că are personalitate și putea transmite echipei forța și ambiția lui. Sistemul defensiv nu se clatină, pentru că gazdele calcă în careul nostru abia prin minutul 45, la un aut obținut eroic.

VEZI AICI CE CREDE DAN FILOTI DESPRE VICTORIA ROMÂNIEI DIN I-LE FEROE

La pauză, ploaia se întețește. Nori negri sunt și în vestiar. Nu avem soluții, ci numai deziluzii. Prima, Ghionea. Înlocuitorul lui Rădoi își lasă echipa în 10, lovind cu cotul un adversar undeva pe la mijlocul terenului. 0-0, cu un om în minus și cu echipa debusolată. Așa arăta România în minutul 50. Surpriza plutește în aer. Ne scapă însă Cociș, omul lui Piți cum spun mulți, probabil cel mai contestat tricolor. Înscrie din careu și le dă o gură de aer colegilor, din care aceștia trăiesc până la final. Și nu numai ei, ci tot fotbalul românesc, la nivel de națională. Trist, dar adevărat, respirăm printr-o victorie cu 1-0 în Feroe. Aparându-ne cu stoicism în ultimele minute în careu, cu Lobonț salvându-ne de rușine și tremurând pentru trei puncte care altădată erau doar o formalitate.