Național Arena se va transforma într-un adevărat „cazan”: acoperișul va fi tras. Fanii, unul dintre puținele argumente pentru calificare

România mizează în primul rând pe aportul publicului pentru obținerea unei calificări la Mondial, după 16 ani de absență. Se anunță o atmosferă extrem încinsă mâine, pe Național Arena, meciul urmând a se disputa cu acoperișul stadionului tras.

Exceptând câteva episoade sporadice (finalul meciului cu Turcia și primirea ironică de la aeroport, după turul cu Grecia), publicul român pare că și-a întors fața spre națională. Partidele cu Olanda și Ungaria, dar și deplasarea de la Pireu, acolo unde peste 3000 de suporteri ai tricolorilor au reușit în multe momente să îi acopere pe fanaticii greci, stau mărturie în acest sens. În condițiile date, mai ales că la nivelul lotului nu există prea mulți jucători care să poată decidă un meci grație execuțiilor personale, multe voci au recunoscut că pentru a întoarce soarta calificării publicul va avea un rol extrem de important.

Peste 50.000 de susținători sunt gata să îi împingă pe tricolori de la spate în tentativa de a obține o nouă calificare la un turneu final de CM, după 16 ani de absență. Iar Național Arena are toate șansele să se transforme într-un „cazan”, administratorul stadionului decizând în această seară să tragă acoperișul „bijuteriei”. Oficial, această măsură a fost luată pentru a proteja gazonul de posibilele ploi care ar putea să cadă în următoarele 24 de ore, dar mai mult ca sigur că s-a avut în vedere și modul în care atmosfera ar fi influențată.

În ceea ce privește suprafața de joc, dacă la ultimele partide aceasta a fost un adversar pentru români (fie că a fost vorba de meciurile echipelor de club, fie că s-au disputat partide internaționale), de această dată aceasta se prezintă în condiții foarte bune. Pe hârtie, tricolorii sunt mai tehnici decât Samaras&Co, astfel că acest lucru reprezintă un mare atu în perspectiva meciului de mâine seară.

Selecționata României dispută al doilea baraj de calificare la Cupa Mondială din istorie, după ce a ocupat locul al doilea în clasamentul grupei D a preliminariilor, după Olanda. În 2001, România cu Gheorghe Hagi selecționer a ratat calificarea la Cupa Mondială din Japonia și Coreea de Sud, după ce a pierdut barajul cu selecționata Sloveniei, 1-2 în deplasare, și 1-1 pe teren propriu.

În cazul în care România ar reuși să se califice la Cupa Mondială din Brazilia ar fi pentru a 8-a oară în istorie. Naționala țării noastre a participat la primele trei „mondiale”, în 1930, 1934 și 1938, apoi a fost nevoie să treacă 32 de ani, până în 1970, pentru o nouă calificare, în Mexic. După o altă perioadă de 20 de ani, România reușea grație „generației de aur” participarea la trei ediții consecutive ale turneului final, în 1990, 1994 și 1998.

Publicat: 18 11. 2013, 18:35
Actualizat: 19 11. 2013, 09:41