Murat Yakin, taxat de către directorul Federației Elvețiene de Fotbal, după remiza cu România: „A fost o greșeală!”

Murat Yakin, selecționerul echipei naționale de fotbal a Elveției, a fost taxat după remiza cu reprezentativa României de către Pierluigi Tami, directorul tehnic al Federației Elvețiene de Fotbal.

Murat Yakin, taxat de către directorul Federației Elvețiene de Fotbal, după remiza cu România

Meciul dintre Elveția și România s-a jucat luni seară, în cadrul rundei a patra a preliminariilor pentru EURO 2024, pe Stadionul „Swissporarena” din Lucerna, și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după golurile marcate de către Zeki Amdouni, în minutele 28, respectiv 41 și, pentru tricolori, Valentin Mihăilă, în minutele 89 și 90+2.

Până ca Valentin Mihăilă să marcheze și ulterior să egaleze, Elveția a călcat în picioare România. Tricolorii aveau la un moment dat posesie de doar 13%. Spre finalul partidei, însă, România a reușit să își creeze ocazii și să și obțină un punct la Lucerna.

Selecționerul Elveției a fost criticat pentru deciziile pe care le-a luat în partea secundă a jocului. Directorul tehnic al Federației Elvețiene de Fotbal a făcut referire la schimbările pe care antrenorul le-a efectuat în repriza a doua.

„A fost o greșeală din partea antrenorului de a-și asuma acest risc, care nu a dat roade în cele din urmă. Cred că e primul care trebuie să admită această greșeală”, a spus Pierluigi Tami, potrivit Blick.

Clasamentul Grupei I după patru meciuri

1. Elveția – 10 puncte
2. România – 8 puncte
3. Israel – 7 puncte
4. Belarus – 3 puncte
5. Kosovo – 3 puncte
6. Andorra – 1 punct

Programul României în preliminariile pentru EURO 2024

25 martie 2023

  • Belarus – Elveția 0-5
  • Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1

28 martie 2023

  • ROMÂNIA – Belarus 2-1
  • Kosovo – Andorra 1-1
  • Elveția – Israel 3-0

16 iunie 2023

  • Kosovo – ROMÂNIA 0-0
  • Belarus – Israel 1-2
  • Andorra – Elveția 1-2

19 iunie 2023

  • Elveția – ROMÂNIA 2-2
  • Belarus – Kosovo 2-1
  • Israel – Andorra 2-1

9 septembrie 2023

  • ora 19:00 | Andorra – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

  • ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

  • ora 19:00 | Elveția – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Publicat: 20 06. 2023, 18:03