Mirel Rădoi, la un pas să rămână pe banca României! Dezvăluirile lui Mihai Stoichiță: „Mai departe, e hotărârea lui!”

Mihai Stoichita la festivitatea de premiere de dupa meciul de fotbal dintre CFR Cluj si FCSB, Supercupa Romaniei, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, joi 15 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mirel Rădoi ar putea să continue pe banca României! Mihai Stoichiță a dezvăluit că întâlnirea decisivă dintre Răzvan Burleanu și actualul selecționer va avea loc cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

Mihai Stoichiță speră ca Rădoi să pregătească echipa și în Liga Națiunilor, anul viitor.

Dan Petrescu a fost cerut de mai mulți oameni din fotbal la cârma reprezentativei după ratarea calificării la barajul pentru Campionatul Mondial.

Mirel Rădoi, la un pas să continue pe banca României! Mihai Stoichiță: „Eu sper să rămână!”

Mihai Stoichiță a anunțat că Răzvan Burleanu se va întâlni în cel mai scurt timp cu Mirel Rădoi.

„Întâlnirea dintre Răzvan Burleanu și Rădoi va avea loc vineri sau luni, în funcție de anumite repere din programul președintelui. Eu sper în continuare ca Mirel să rămână, e firesc să purtăm acest dialog. Mai departe, e hotărârea lui să acționeze cum va crede de cuviință”, a spus Mihai Stoichiță, conform playsport.ro.

Oficialul FRF a vorbit și despre variantele pe care le mai are Răzvan Burleanu, în frunte cu Dan Petrescu și Gheorghe Hagi.

„La negocieri, dacă va pica varianta Rădoi, vor fi abordați în primul rând antrenorii liberi de contract. Dacă ajungem, de exemplu, la Petrescu, va trebui să-l întrebăm mai întâi pe Nelu Varga dacă ne dă voie să-l abordăm pe Dan. La Hagi e însă o situație mai specială.

Discutăm cu patronul Hagi ca să ne permită să tratăm cu antrenorul Hagi. Glumesc! Dar la Gică e, desigur, o postură mai aparte, fiindcă el este acolo și proprietar. Niciodată nu va putea fi în același timp și patron la Farul, și selecționer. Dar am mai tot avut dialogul ăsta, inclusiv în urmă cu trei-patru ani.

Iar el a fost foarte clar atunci: Sunt patron, am anumite interese, nu pot intra în conflict cu naționala. Dacă se va pune problema să vină la lot, va trebui să cedeze clubul soției sau altei persoane pentru a se degreva de acest statut vizavi de Farul. Asta ține însă numai de Gică și de planurile lui”, a mai afirmat Stoichiță.

Publicat: 18 11. 2021, 22:02