Mircea Sandu salută intervenția DNA: „E o greșeală că Pițurcă nu a plătit vreun ban FRF”

  • Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală in rem cu privire la rezilierea contractului dintre Federația Română de Fotbal (FRF) și Victor Pițurcă, fără ca fostul selecționer al echipei naționale să achite despăgubiri.

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, spune că există o problemă faptul că Victor Pițurcă nu a respectat clauzele contractului în momentul în care a dorit să plece de la echipa națională. Acesta a precizat că în cazul în care Pițurcă ar fi fost dat afară, atunci cu siguranță că acesta nu accepta să plece fără să i se achite o taxă de reziliere. Sandu a dezvăluit faptul că FRF a plătit o sumă de 300 de mii de euro în momentul în care Pițurcă a fost dat afară de la națională.

„Cred că este o problemă pentru că dacă există un contract și clauzele nu sunt aplicate, acest lucru nu este în ordine. Exista un Comitet Executiv care trebuia să aprobe acel act adițional. DNA ar trebui să-și spună cuvântul, e o greșeală că Pițurcă nu a plătit vreun ban FRF. Când l-am dat noi afară, i-am plătit și o sumă de 300 de mii de euro. Sunt convins că dacă Pițurcă nu ar fi avut interes să fie lăsat să plece, el nu ar fi renunțat să primească o sumă de bani, în cazul în care ar fi fost dat afară de la națională”, a spus Mircea Sandu pentru Digi Sport.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, că știe că Direcția Națională Anticorupție investighează modul în care FRF a reziliat contractul cu fostul selecționer Victor Pițurcă, fără ca acesta să achite despăgubiri.

„Știu că DNA investighează plecarea lui Victor Pițurcă de la echipa națională. Nu am fost chemat la DNA, nu am mai multe informații”, a spus Burleanu la Digi Sport.

Răzvan Burleanu este acuzat că i-a reziliat contractul lui Victor Pițurcă fără a avea aprobarea Comitetului Executiv al FRF. Burleanu a recunoscut că, înainte de partida din 11 octombrie 2014, cu Ungaria, din preliminariile Campionatului European din 2016, a semnat cu Victor Pițurcă o anexă la contract prin care selecționerul renunța la clauza de a fi despăgubit în cazul în care e dat afară, iar federația la cea prin care ar fi primit 500.000 de euro dacă antrenorul pleca de bună voie.

Membrii Comitetului Executiv al FRF nu au votat, în ședința din 27 octombrie 2014, rezilierea contractului fostului selecționer Victor Pițurcă, decizia de încetare a colaborării cu tehnicianul nefiind supusă aprobării, deoarece a fost asumată de președintele Răzvan Burleanu.

Publicat: 04 03. 2015, 19:38
Actualizat: 04 03. 2015, 19:39