Mircea Sandu avertizează federația în privința numirii lui Iohannis în fruntea statutului: „Politicul poate influența multe lucruri, e posibil să se producă anumite mișcări de trupe”

Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a vorbit de la Geneva despre calificarea naționalei la Campionatul European din 2016, despre alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte a României, dar și despre grațierea lui Gică Popescu, una care nu poate fi făcută decât de Traian Băsescu, dat fiind faptul că astăzi se va vota împotriva Legii amnistiei și grațierii: „În mod normal, calificarea este tranșată. Asta doar dacă nu ne încurcăm și noi ca grecii cu Feroe sau ca bulgarii cu Malta. Ar fi rușinos!”, a declarat Sandu. România se află pe primul loc în Grupa F a preliminariilor pentru Campionatul European, cu 10 puncte adunate în cele patru meciuri din 2014, înregistrând trei victorii și un singur egal.

Duminică, românii l-au ales președinte pe Klaus Iohannis în dauna liderului PSD, Victor Ponta, cel care, de-a lungul timpului a influențat fenomenul sportiv. Mircea Sandu este de părere că și FRF-ul se numără printre instituțiile care pot avea probleme în noul context politic: „E posibil să se producă anumite mișcări de trupe. Politicul poate influența anumite lucruri, dar singurul organism care decide este Adunarea Generală”.

Mircea Sandu a făcut un apel către Traian Băsescu, cel al cărui mandat se încheie pe data de 21 decembrie, de a-l grația pe Gică Popescu, cel care a fost condamnat în cazul „Dosarul Transferurilor” la trei ani și o lună de închisoare. Fostul internațional își ispășește pedeapsa în penitenciarul Rahova: „M-as bucura dacă, pe final de mandat, președintele Traian Băsescu ar analiza mai profund situația și l-ar elibera pe Popescu”. Marți se va vota în Parlament împotriva Legii amnistiei și grațierii.

Publicat: 18 11. 2014, 13:49
Actualizat: 18 11. 2014, 13:50