Mircea Sandu a dat cărțile pe față înaintea meciului României cu Bosnia: „Nu văd nimic roz!”. Tricolorii, în pericol să joace cu Insulele Feroe și Gibraltar | EXCLUSIV

Mircea Sandu, fost președinte FRF
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Sandu a dat cărțile pe față înaintea meciului cu Bosnia! Fostul șef al FRF consideră că nu este „nimic roz” la naționala României.

După remiza cu Finlanda, scor 1-1, Mircea Sandu dă de înțeles că sunt șanse minime să scăpăm de ultimul loc în Liga Națiunilor, ceea ce înseamnă că ar urma să jucăm în curând cu cele mai modeste reprezentative din Europa.

Duelul dintre România și Bosnia este Live Video Online pe prosport.ro, luni, de la ora 21:45.

Mircea Sandu, semnal de alarmă înaintea meciului cu Bosnia: „Nu este nimic roz la naționala României!”

Mircea Sandu n-are speranțe mari de la naționala României, care se pregătește de duelul cu Bosnia, ultimul din grupa de Liga Națiunilor.

„A fost un meci destul de slab cu Finlanda, dar rezultatul din acel meci cred că este echitabil (n.red. 1-1). Grupa în care am fost plasați în Liga Națiunilor este incomparabil mai slabă decât a Serbiei, de exemplu, care a nimierit cu Norvegia și Suedia. Din păcate, nu este nimic roz la echipa națională a României.

Nu știu dacă avem șanse să prindem locul 3 în Liga Națiunilor, pentru că Finlanda este o echipă rănită înaintea meciului pe care îl joacă în Muntenegru, iar Bosnia își dorește în primul rând să nu piardă cu România”, a spus Mircea Sandu, pentru ProSport.

De ce se umple stadionul la meciul România – Bosnia? Mircea Sandu: „Echipa națională este foarte iubită!”

Fostul președinte al FRF știe și de ce suporterii au rămas aproape de naționala României, în ciuda rezultatelor mai puțin bune.

FRF așteaptă un stadion plin și la meciul cu Bosnia, care se va juca pe arena Rapidului.

„Doi ani de zile n-au putut să se manifeste (n.red. fanii), dacă ne gândim la pandemie. Echipa națională este foarte iubită și sper ca jucătorii să aibă parte de încurajări la meciul cu Bosnia”.

  • 69 de ani are Mircea Sandu
Publicat: 25 09. 2022, 16:29