Mircea Lucescu, avertisment pentru naționala României înainte de dubla cu Israel din preliminariile EURO 2024: „Au reușit să intre în elita fotbalului european!”

Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 77 de ani al lui Dinamo Kiev, a analizat șansele României în drumul către Campionatul European din 2024 și a lansat un avertisment cu privire la Israel, viitoarea adversară a tricolorilor.

Mircea Lucescu, avertisment pentru naționala României înainte de dubla cu Israel din preliminariile EURO 2024

După cele patru meciuri disputate până acum în preliminariile Campionatului European din 2024, România este neînvinsă și ocupă locul secund în Grupa I, cu opt puncte, la două puncte în spatele liderului Elveția și având un avans de un punct față de Israel (locul 3).

Tricolorii au înregistrat două victorii (2-0 cu Andorra și 2-1 cu Belarus) și două remize (0-0 cu Kosovo și 2-2 cu Elveția).

Pentru echipa națională urmează meciurile din toamnă, cu Israel și Kosovo, ambele pe teren propriu.

Mircea Lucescu este de părere că Israel va fi o nucă tare în grupa din care face parte România și le-ar putea pune probleme și tricolorilor.

„Am rămas cu aceeași impresia cu care au rămas foștii jucători, specialiștii din fotbal. La prima echipă, sunt rezultate bune, dar modul în care le-au obținut nu e cel mai bun. În fotbal, poți să joci o dată, de două ori, de trei ori așa…

Sigur, are șanse. Depinde cum vor pregăti meciurile de acasă. Israel a făcut niște pași foarte importanți în performanță. Echipele care joacă în Europa au rezultate, au investit foarte mult și ei și au reușit să intre în elita fotbalului european, de aceea nu va fi ușor. Vom vedea”, a spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu îi apără pe jucători și îi critică pe antrenori

Mircea Lucescu a tras o concluzie tristă după ce i-a analizat și pe selecționerii României, Edi Iordănescu și Emil Săndoi (U21).

„Și Săndoi, și Edi trebuie să facă o analiză foarte serioasă asupra modului în care trebuie să abordeze meciurile internaționale, cu ce stare de spirit, cu ce organizare de joc. Dacă intri pe teren și te gândești, în primul rând, să nu pierzi, e foarte greu să și câștigi. Asta a fost impresia mea. Avem jucători talentați. Numai dacă luăm cele două goluri împotriva Elveției, pasa extraordinară, intervenția lui Mihăilă, se vede că jucătorii noștri au clasă. Problema este cum îi organizezi pentru a da maximum din ceea ce pot ei. Asta s-a întâmplat și în anii 90, în anii 80, cu Steaua, Dinamo, Craiova, FC Argeș… Cred că noi încă ducem lipsă de antrenori de nivelul pretențiilor suporterilor noștri și a performanțelor pe care ei vor să le obțină.

Părerea mea e că vor trage concluziile juste după jocurile cu Elveția și Kosovo și lucrurile se vor schimba. Cu siguranță, vom vedea o altă echipă care să se ridice la nivelul talentului pe care jucătorii noștri îl au”, a spus Mircea Lucescu.

Publicat: 03 07. 2023, 11:37
Actualizat: 03 07. 2023, 11:39