Mihai Stoichiță surprinde înaintea tragerii la sorți pentru Euro 2024: „N-ar fi rău cu Ungaria. Nu e mare diferență între noi și ei”

Mihai Stoichiță și-ar dori Ungaria în grupa României pentru preliminariile Euro 2024. Directorul tehnic al FRF consideră că maghiarii sunt de o valoare apropiată cu cea a tricolorilor, iar astfel șansele naționalei la calificare ar crește considerabil.

Declarația vine în contextul în care Ungaria a fost una dintre surprizele Euro 2020, fiind la un pas de accederea în optimile competiție. În ultimele luni, vecinii noștri și-au arătat forța și în Liga Națiunilor, învingând Anglia de două ori și Germania, în deplasare.

Maghiarii au încheiat pe locul 2 grupa din Liga A.

Mihai Stoichiță vrea Ungaria în grupa României la tragerea la sorți

Mihai Stoichiță crede cu tărie că meciul cu Bosnia a fost un punct de cotitură pentru naționala României și afirmă că obiectivul lui Edi Iordănescu a rămas același: califcarea la turneul final.

„(N.r. – Cu ce speranțe la această tragere?) Cu speranța calificării. Să dea Dumnezeu să cădem bine. Ce înseamnă bine nu îmi mai dau seama. N-am preferințe, nu fac calcule. Trebuie să ne uităm mai mult la echipa noastră. (Ce obiectiv are Edi Iordănescu?) Calificarea. Calificarea clar este un obiectiv. E normal să fie așa.

(N.r. – Româniia vor să picăm cu Ungaria) N-ar fi rău cu Ungaria. Eu zic c-ar fi bine cu Ungaria. E vorba numai de motivație. Nu cred că e mare diferență între noi și unguri, chiar dacă ei, în ultima vreme, au avut performanțe mai bune decât noi. Fotbalistic vorbind, nu cred că e o așa mare diferență între noi și unguri.

Eu sper ca restartul să fi fost ultimele două meciuri, cu Finlanda și Bosnia, și de acum încolo să fie o normalitate. Restartul a avut loc. Câte restarturi să dăm? Am văzut că putem, ne-am demonstrat nouă înșine că putem. Atunci nu trebuie să-ți lipsească încrederea în viitor”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

Publicat: 08 10. 2022, 10:07