„Marele Blond” simte că a revenit într-un fotbal mai bun!** Răducioiu: „Avem jucători să ne calificăm la CM!”

Florin Răducioiu tocmai a preluat naționala U14 a României.
Fostul atacant crede că echipa creată de Pițurcă se poate califica la Campionatul Mondial și dă ca exemplu succesul Greciei de la Euro 2004.

Domnule Răducioiu, de ce o grupă de copii când colegi de-ai dumneavoastră de generație au ales drumul mai scurt și au început direct cu seniorii?
Eu am o chestie clară în cap. Eu, ca fotbalist, am jucat la un nivel bun, am însemnat ceva, dar când m-am retras, totul a dispărut. Ca antrenor nu mai beneficiez de cariera pe care am avut-o și trebuie să o iau de la zero. În plus, vreau să știu că pot ajuta la dezvoltarea fotbalului din România și să propun jucători pentru viitor.

Sunteți din nou în echipamentul naționalei.
Da, mi-era dor de tricoul ăsta (zâmbește, pune mână în dreptul pieptului și oftează). Într-un fel îmi pare rău că m-am retras devreme, am cedat eu într-o problemă și asta este. Tricoul ăsta este cel mai important pentru un fotbalist român. Dacă vor să fie cunoscuți, să dea totul la „națională”.

Cum vedeți următoarele meciuri ale naționalei?
Trebuie abordate cu mare concentrare. Am încredere că Victor Pițurcă va organiza cum trebuie aceste partide. Eu vreau să le transmit băieților că fotbalul este imprevizil. Dacă pleci cu ideea că te bate Turcia, nu ai rezolvat nimic. Dacă te sperii de Olanda, la fel.

Dumneavoastră nu ați avut teamă în ’94?
Și nouă ne-a fost frică de Columbia, dar doar primele 15 minute. Apoi, am văzut că ne iese jocul și am prins curaj. A urmat Argentina și aproape am atins semifinala Mondialului. Trebuie să ai încredere în tine pentru a reuși.

Dar avem material să ajungem la Mondial?
Eu cred că avem material să sper că ne vom califica. Cine se gândea în 2004 că Grecia va câștiga?! Bine, nimeni nu își va aduce aminte de jocul spectaculos făcut de greci pentru că nu a existat, dar asta nu contează. Toți vom vorbi despre Spania și ce joc avea. Sunt convins că putem face treabă, avem jucători buni.

S-a mai vorbit despre dorința de a câștiga și totuși stăm acasă de ceva vreme…
Cu Turcia trebuie să ne facem jocul și dacă nu ne iese să știm că am făcut tot ce a ținut de noi. Cu Olanda vor fi 50 de mii de români în tribună. Chiar dacă publicul bucureștean e pretențios, nu e o problemă. Repet, fotbalul e imprevizibil.

Ca fost atacant, cum vedeți faptul că Marica e incert pentru aceste meciuri?
Da? S-a accidentat? Vai!! Ar fi o mare pierdere dacă Marica nu va juca. Mie îmi place foarte mult, ține mingea, e un viclean și marchează. Nici nu știu cine ar putea să joace în locul lui. Poate Daniel Niculae, nu știu. Domnul Pițurcă va cântări cum trebuie și cred că va lua o decizie corectă.

Primele meciuri din grupă v-au plăcut?
Da, mi se pare că e altceva față de anii trecuți, parcă am văzut mai multe lucruri bune decât în alte campanii. Cu Estonia parcă am avut puțin trac, dar era debutul și important e că am câștigat.

Chiricheș e noul Gică Popescu?
Nu știu ce să spun despre Chiricheș. El poate deveni un jucător ca Gică Popescu. E foarte important că are personalitate și că are curajul de a ieși cu mingea la picior. E o calitate rar întâlnită la un fundaș.

Îmi place foarte mult de Torje, îmi aduce aminte de Overmaars, fostul mijlocaș al Barcelonei
Florin Răducioiu, antrenor Under 14

21 de goluri a înscris Răducioiu în tricoul României în cele 40 de partide jucate

Publicat: 04 10. 2012, 08:37
Actualizat: 04 10. 2012, 08:38