Lupescu, despre retragerea lui Rădoi:** „Se dovedește că Răzvan avea dreptate… nu au tărie de caracter”
Mirel Rădoi a luat hotărârea de a se retrage de la națională.
Deși nu și-a motivat decizia, jucătorul a lăsat să se înțeleagă că l-au deranjat
declarațiile lui Ionuț Lupescu. Directorul general al FRF
afirmase, la finalul meciului cu Franța (0-2), că a sesizat o
scădere de formă a lui Rădoi.
Lupescu a comentat decizia lui Rădoi și a spus că își menține
declarațiile făcute după meciul de la Paris.
„Nu înțeleg de ce se simte ofensat. Ceea ce am spus eu
aseară, e un lucru adevărat și corect. Campionatul Arabiei Saudite
nu se compară cu cel al Spaniei sau al Germaniei. Eu nu am avut
discuții cu Mirel Rădoi nici în „față”, nici în „spate”. Nu cred că
știe Rădoi ce s-a întâmplat cu mine la Al Hilal în urmă cu ceva
ani. Eu mi-am terminat contractul acolo la 33 de ani și m-am
retras.
Oricum, nu cred că ăsta ar fi un motiv pentru el să se retragă de
la națională. Poți să vii și să dovedești că nu e așa. Când ai un
selecționer care îți acordă atât de multă atenție nu cred ai vreun
motiv. Nu știu care e problema. Până la urmă se dovedește că Răzvan
avea dreptate…. Nu au tărie de caracter. Să fie clar: eu pot să
vorbesc în public despre oricine”, a declarat Ionuț
Lupescu la Digi Sport.