Lucian Sânmărtean, la națională:** Vasluiul va avea cinci jucători sub comanda lui Pițurcă! Surpriza selecționerului: „Deși este foarte tânăr, joacă la un nivel ridicat!”

SC Vaslui ar putea avea cinci jucători la națională pentru „dubla” Estonia – Andorra. Marea noutate va fi Nicolae Stanciu, un debutant la echipa mare
Niculae, Sânmărtean și Stanciu sunt oamenii pe care selecționerul îi va chema sigur pentru meciurile cu Estonia și Andorra

Mutu va rămâne acasă, nefiind pregătit fizic

Forma bună a echipei lui Șumudică l-a convins pe Victor Pițurcă de faptul că trebuie să se bazeze tot mai mult pe jucătorii de la SC Vaslui. Dacă la ultima acțiune a naționalei, cea din Slovenia, singurul vasluian din lotul tricolorilor a fost Marius Niculae, acum lucrurile par să se schimbe radical. Nu mai puțin de cinci fotbaliști de la formația patronată de Adrian Porumboiu ar putea veni luni, la Mogoșoaia, la renunirea lotului. „Pe trei dintre ei îi vom chema sigur”, spun sursele federale. Aceștia sunt: Marius Niculae, Lucian Sânmărtean și, surprinzător, Nicolae Stanciu. Tânărul mijlocaș va fi convocat în premieră la lotul mare, după ce prestațiile sale din ultima vreme l-au mulțumit pe Pițurcă. Ceilalți doi jucători ai Vasluiului care și-ar putea face loc în lotul României sunt Coman și Sălăgeanu.

„El e viitorul naționalei”

Cea mai mare surpriză de la Vaslui este tânărul Nicolae Stanciu (19 ani), fotbalist folosit cu regularitate de Marius Șumudică în acest început de campionat, chiar și în partidele cu Fenerbahce și Inter. „Jucători precum Stanciu sau Țucudean sunt speranțele mele. Ei pot fi viitorul naționalei”, spunea Victor Pițurcă în urmă cu câteva săptămâni când a fost întrebat despre posibilitatea ca mijlocașul de 19 ani să fie chemat la naționala mare. „Deși este foarte tânăr, joacă la un nivel foarte ridicat și face față excelent”, spun federalii despre Stanciu. Altfel, Adrian Mutu nu va fi în lotul tricolorilor, el urmând să rămână la Ajaccio să se pună la punct cu pregătirea fizică..

Stanciu a mai fost în anturajul echipei naționale în urmă cu un an, atunci când Victor Pițurcă a chemat patru jucători de la echipa U19 să se antreneze cu lotul mare al tricolorilor

Publicat: 31 08. 2012, 09:49
Actualizat: 31 08. 2012, 09:50