Leo Grozavu se bucură pentru calificarea României, dar trage un semnal de alarmă: „Turneul final te obligă!” | EXCLUSIV

Toată suflarea fotbalului românesc a urmărit cu sufletul la gură meciul de sâmbătă, cu Israel, decisiv pentru calificarea tricolorilor la EURO 2024. România s-a impus cu 2-1 în Ungaria și a obținut calificarea la turneul final din Germania cu o etapă înainte de finalul preliminariilor. Iar marți va juca cu Elveția, pentru locul întâi în grupa I.

Leo Grozavu, după calificarea tricolorilor la EURO 2024: „Am demonstrat că nu am ajuns chiar atât de jos. E important să știe lumea fotbalului că existăm”

Poli Iași a salutat performanța tricolorilor cu un mesaj postat pe  de socializare, iar antrenorul Leo Grozavu a ținut să-i felicite la rândul său pe jucătorii echipei naționale și staff-ul tehnic.

„Ca orice român, mi-am dorit ca echipa națională să se califice la turneul final și m-am bucurat mult pentru această calificare, pentru că au fost foarte mulți cei care au criticat echipa în ultima perioadă. Și mă bucur că nu m-am înșelat, pentru că am fost optimist de la început. Sigur, nici nu trebuie supralicitată această calificare, pentru că a fost o grupă facilă. Toata lumea, după ce a văzut grupa, a spus că este o grupă foarte ușoară și cu toții am spus că trebuie să fim de acord.

Dar în același timp fotbalul s-a egalizat în Europa, nu mai sunt meciuri câștigate dinainte. Am demonstrat că suntem o echipă care încă nu am ajuns chiar atât de jos. Chiar dacă, repet, nu trebuie să supralicităm. Merită toată lumea felicitări, jucători, antrenori, toți cei care au fost alături de echipa națională. Și, sigur, felicitări și selecționerului Edi Iordănescu pentru această performanță.

Aveam nevoie de această calificare, e important să fii la EURO, să știe lumea că existăm. Ar fi important să facem rezultate, pentru că toți ochii vor fi pe acest Campionat European. Dar în același timp sunt foarte multe de făcut pentru a reveni în prim-planul fotbalului, așa cum am fost acum 20-30 de ani, când aveam o generație de excepție. Atunci puteam să ne batem cu fotbalul puternic, dar acum nu mai avem jucători la cluburi importante”, a declarat Leo Grozavu pentru ProSport.

„Calificarea asta ne obligă”

Antrenorul lui Poli Iași susține că această calificare obligă tot ce înseamnă fotbal românesc, de la staff-ul federal până la cei care sunt implicați la echipe de club.

”Acum ar trebui să continuăm pe linia asta, să devenim și mai puternici. Turneul final te obligă. Peste tot în Europa se investește, vedem că s-au egalizat valorile. Noi suntem departe încă, dar calificarea asta obligă. Îi obligă pe cei care conduc destinele fotbalului românesc, ne obligă și pe ceilalți care facem parte din fenomen să construim și să lucrăm bine la cluburi pentru a da echipei naționale jucători importanți. Dar va fi greu, atâta timp cât investițiile sunt la nivelul din România”, a continuat tehnicianul, care speră ca accederea la EURO 2024 să fie un punct de plecare pentru această generație: ”Calificarea asta ar putea fi un punct de plecare, cu toate că mi-e greu să cred. Suntem totuși departe de forțele Europei și e greu să mai fie ce s-a întâmplat în trecut. Stăm destul de prost, jucătorii nu mai joacă la cluburi importante din Europa și nu au de unde să aibă o filosofie puternică pentru a ne putea bate cu marile forțe europene.

Eu mi-aș dori ca această calificare să fie un punct de plecare și sper ca la un moment dat fotbalul românesc să se schimbe. Am obținut o calificare, dar asta nu înseamnă că am făcut vreo minune. Cine nu înțelege acest lucru înseamnă că are o problemă. Trebuie să rămânem realiști. Aveam nevoie de această calificare, pentru că România a dispărut de pe harta fotbalului mondial, nu mai suntem cotați ca odinioară”.

Avem o șansă în plus la EURO dacă nu pierdem cu Elveția

Tehnicianul Iașiului speră ca tricolorii să nu piardă meciul de pe teren propriu cu Elveția, ultimul din grupa I, pentru a merge la EURO de pe primul loc. În aceste condiții, România ar avea o șansă în plus – crede Leo Grozavu, întrucât va fi în urna a doua la tragerea la sorți din luna decembrie.

”Acum, sigur, toată lumea își dorește să terminăm pe locul întâi în grupă. Elveția a șchiopătat foarte mult, are 5 meciuri de când nu a câștigat și asta spune multe despre forța lor. E foarte important să fim pe locul 1 la final, pentru a avea o șansă crescută la turneul final. Am demonstrat în calificări că apărarea câștigă o competiție, am primit foarte puține goluri în grupe și asta a făcut diferența. Este foarte important jocul cu Elveția. Dacă facem un egal e clar că fiind în urna a 2-a la tragerea la sorți șansele noastre sunt mult mai mari decât în a 4-a. Acolo deja sunt 2 echipe foarte puternice și e greu să emiți pretenții. Dar nu trebuie să cedezi. Dar dacă facem un egal cu Elveția, urna a 2-a poate să ne dea o șansă în plus”, a mai spus Leo Grozavu.

„Îl felicit pe Edi. Sunt convins că a fost suficient de stresat, a fost mult criticat”

Antrenorul Politehnicii Iași a vorbit și despre selecționerul Edi Iordănescu, pe care l-a felicitat pentru formanața realizată de a duce România la un turneu final după aproape 8 ani.

„Îl felicit pe Edi. A fost mult criticat, a avut jocuri la care nici echipa nu a avut o evoluție fantastică, cum ar fi cele cu Israel sau cu Belarus. Nu i-a fost ușor, în asemenea momente antrenorul e sub lupa tuturor.

Sunt convins că a fost suficient de stresat și e bine că a rezistat și că a avut jucătorii alături. E foarte important, pentru că ei sunt exponenții a ceea ce tu faci. E foarte important să ai jucătorii alături. Antrenorul nu poate să intre în teren”, a punctat tehnicianul formației ieșene.

Publicat: 20 11. 2023, 17:24