Latovlevici recunoaște superioritatea adversarilor:** „Belgia e peste noi, ne-au cam înghesuit pe final”

Fundașul Iasmin Latovlevici a declarat, miercuri, la finalul partidei România – Belgia, scor 2-1, că din punct de vedere al valorii, reprezentativa flamandă este peste cea pregătită de Victor Pițurcă, precizând că spre finalul meciului, belgienii „i-au cam înghesuit” pe tricolori.

„A fost o experiență bună pentru noi toți, Belgia e peste noi, a fost o victorie cu 2-1, dar ne-au cam înghesuit pe final. Din fericire nu am luat gol și am câștigat”, a spus Latovlevici.

Dorin Goian consideră că victoria contra Belgiei e benefică în perspectiva partidei cu Ungaria din primăvară, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale. „Victoria aceasta ne dă moral pentru meciul cu Ungaria, cel mai important din punctul meu de vedere. Nu a fost ușor în această seară, dar o victorie împotriva Belgiei e importantă pentru orice echipă”, a completat Goian.

Autorul primului gol al României, Alexandru Maxim, a declarat, în glumă, că reușita sa a fost norocoasă. „Gol norocos. Important e că am câștigat acest meci. Ne dă încredere pentru dubla din primăvară. A fost o seară reușită. Se poate spune că România și-a luat revanșa după amicalul de anul trecut, mai ales că s-a terminat tot 2-1. Am fost mulți jucători noi și cred că am demonstrat azi că putem face față oricărui adversar”, a subliniat Maxim.

Fundașul Florin Gardoș a remarcat talia ridicată a adversarilor și forța lor: „Belgia este o echipă foarte puternică, chiar vorbeam cu băieții că nu am mai văzut de mult o echipă așa de masivă. Sunt foarte puternici. Mă bucur că am încheiat anul cu o victorie. A fost greu în prima repriză, s-a văzut că au fost mai mulți jucători care nu prea au evoluat la echipa națională în ultimul timp, dar jocul s-a schimbat în cea de-a doua, când au intrat jucătorii cu experiență. Execuția lui Maxim a fost foarte frumoasă, suntem bucuroși.”

Echipa națională de fotbal a României a învins, miercuri, pe Arena Națională din București, cu scorul de 2-1 (1-1), reprezentativa Belgiei, într-o partidă amicală. Au marcat Maxim ’32, Torje ’66 (p), respectiv Benteke ’23.

Mediafax

Publicat: 15 11. 2012, 10:05
Actualizat: 15 11. 2012, 10:06