La 90 de minute de baraj! Raț, gata să se sacrifice: „Putem rezolva calificarea și asta merită orice efort!”

România se află în fața unui meci decisiv cu Ungaria, iar tricolorii sunt convinși că victoria în fața maghiarilor ar deschide larg „ușa” spre barajul de calificare la Mondialul din 2014.

Căpitanul echipei naționale, Răzvan Raț, spune că el și colegii săi sunt conștienți de importanța meciului de vineri și anunuță că e dispus la orice sacrificiu pentru obținerea celor trei puncte puse în joc.

Suntem în fața unui meci care poate rezolva calificarea, merită toate eforturile. Putem spune orice, dar totul se decide pe teren. Trebuie să vorbim mai puțin și să facem mai mult. Mâine se poate întâmpla orice…

E foarte important să ne apărăm foarte bine și să nu primim gol, sunt sigur că vom marca.

O participare la un campionat mondial ar fi pentru fiecare dintre noi un vis împlinit. Trebuie să ne automotivăm și să înțelegem că acest meci este decisiv pentru a ajunge la baraj”, a spus Raț într-o conferință de presă.

Naționala României va întâlni Ungaria vineri, pe Arena Națională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI DE LA ANTRENAMENTUL DE ASTĂ‚ZI AL NAȚIONALEI

 

Publicat: 05 09. 2013, 15:29
Actualizat: 05 09. 2013, 15:53