Jucăm cu Grecia în baraj! Prezentarea echipei elene, puncte forte și puncte slabe

Grecia / Specialiști în 1-0
Naționala greacă a reușit cel mai bun punctaj din echipele clasate pe locul secund, cu 25 de puncte din cele 30 posibile. A pierdut puncte doar cu Bosnia, echipa care a câștigat grupa, impresionând prin siguranța defensivă – doar patru goluri primite, dintre care trei contra Bosniei.

Cum a ajuns aici: locul 2 în grupa G cu 25 de puncte: 1-3 și 0-0 cu Bosnia, 2-1 și 1-0 cu Letonia, 2-0 și 1-0 cu Lituania, 1-0 și 1-0 cu Slovacia, 1-0 și 2-0 cu Liechtenstein

Puncte forte
DEFENSIVA: Grecia a încasat doar patru goluri în zece meciuri, dintre care trei în eșecul cu Bosnia, scor 1-3, și nu a mai primit gol de 486 de minute în meciuri oficiale. Totodată, naționala elenă are cinci victorii obținute cu 1-0, record în aceste preliminarii!
ORGANIZAREA TACTICĂ‚: La fel ca predecesorul său, Otto Rehhagel, Fernando Santos știe cum să își așeze jucătorii în teren pentru a maximiza potențialul acestora. Selecționerul portughez își cunoaște foarte bine echipa și a reușit să realizeze și un schimb de generații din mers, aducând rezultate în timp ce a promovat jucători tineri.

Puncte slabe
ATACUL: Grecii au doar 12 goluri marcate în zece partide în aceste preliminarii, deși au evoluat în dublă manșă contra Liechtensteinului, a Lituaniei sau a Letoniei. Samaras sau Mitroglou nu au reușit să confirme forma excelentă de la echipele de club, acolo unde au marcat mult.
STILUL DEFENSIV: Organizarea tactică excelentă a lui Santos nu poate veni și fără un preț. În ultimele 45 de meciuri, Grecia a învins cu 1-0 în 13 dintre ele. Iar fanii sunt nemulțumiți de faptul că echipa nu joacă mai ofensiv, temându-se că în baraj pot da de o națională care va înscrie la Atena și care apoi se va apăra acasă.

În fața Greciei, „tricolorii” au palmares pozitiv: 17 victorii, opt egaluri și cinci eșecuri, cu un golaveraj de 67-31. Ultimul meci: România – Grecia 3-1 (amical, 15 noiembrie 2011)

Valoarea lotului Greciei e de 71,5 milioane

Publicat: 21 10. 2013, 15:18
Actualizat: 21 10. 2013, 16:27