Iovan a simțit furia „Doctorului Mengele”! Bumbescu l-a atacat dur pe fostul său coechipier: „Eu nu am caracter împuțit, ca el!”

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de săptămâna trecută, Adrian Bumbescu a fost pus pe liber joi seară, după eșecul cu 4-0 al naționalei U-16 în fața Austriei.

Între el și „coordonatorul” Ștefan Iovan, cel care l-a cooptat în staff anul trecut, a izbucnit un conflict, Bumbescu fiind convins că fostul său coleg de la Steaua a căutat „țapi ispășitori”.

Ruptura dintre cei doi a fost confirmată de Bumbescu, care a fost extrem de acid la adresa jucătorului alături de care a ținut apărarea roș-albaștrilor timp de 7 ani (1984-1991).

Ștefan Iovan s-a dat bolnav și nu a venit. Eu nu am caracterul împuțit a lui Fane Iovan ca să critic pe altcineva.

Așa au crezut că este de cuviință. Dar oare chiar eu sunt singurul vinovat dintre toți cei care au făcut parte din staff-ul tehnic?„, a declarat Bumbescu la Sport Total fm.

În continuare, cel poreclit „Doctor Mengele” pentru duritatea de care dădea dovadă în timpul meciurilor a explicat care au fost cauzele eșecului la scor împotriva Austriei.

Este lipsă de organizare. Când s-a plecat în turneu, copii s-au trezit noaptea, la 3 jumătate. La 5 jumătate, a doua zi, au jucat cu Belgia și sînt și 2 ore diferență de fus orar. Scorul a fost dezastruos, dar ce s-a întâmplat pe teren a fost cu totul altceva„, a mai spus Bumbescu.

Publicat: 27 05. 2013, 21:45
Actualizat: 28 05. 2013, 08:38