Iordănescu exclude revenirea la națională: „Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte clare”. Ce spune despre posibila plecare a lui Pițurcă

Directorul Tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, a declarat luni, la întoarcerea din Grecia, că nu este interesat să revină în funcția de selecționer al echipei naționale a României, în cazul în care Victor Pițurcă va prelua conducerea tehnică a formației saudite Al-Ittihad Jeddah.

Întrebat dacă va prelua conducetea tehnică a echipei naționale împreună cu fiul său Eduard, Iordănescu a răspuns: „Nu, nici nu se pune problema. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte clare și tranșante”.

Directorul tehnic este convins că echipa națională va continua cu Victor Pițurcă. „Eu nu am vorbit cu el, sunt convins însă că președintele federației va avea o discuție cu Pițurcă. Dar eu cred și sunt convins că Victor Pițurcă va rămâne la echipa națională„, a adăugat Iordănescu.

Victoria din Grecia oferă României șanse la ocuparea primului loc al grupei F, este de părere Anghel Iordănescu. „O victorie extrem de importantă care ne dă șanse să sperăm la primul loc din grupă. Iar eu cred că putem obține acest prim loc pe care consider că îl și merităm după jocul din prima repriză cu Grecia. Am jucat inteligent, a fost disciplină tactică și din acest punct de vedere trebuie să îl felicităm pe Victor Pițurcă și pe băieți pentru că au jucat ceea ce trebuiau să joace”, a precizat directorul tehnic al FRF.

Reprezentativa României a învins, duminică seara, în deplasare, cu scorul de 1-0, selecționata Greciei, în prima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2016.

Presa din Arabia Saudită a scris în ultima săptămână despre o ofertă a grupării Al-Ittihad pentru selecționerul Victor Pițurcă. Potrivit acesteia, Pițurcă ar urma să părăsească banca tehnică a primei reprezentative după meciul cu Grecia, care avut loc duminică, și să preia echipa Al-Ittihad.

Mediafax

Publicat: 08 09. 2014, 17:28
Actualizat: 08 09. 2014, 17:29