Iordănescu a primit „undă verde” de la ANI:** „Funcția de director tehnic al naționalei și cea de senator NU generează o stare de incompabilitate”

Agenția Națională de Integritate a răspuns solicitării MEDIAFAX,
de a preciza dacă Anghel Iordănescu poate ocupa atât funcția de
senator al României cât și pe cea de director al FRF, răspunsul ANI
fiind unul pozitiv.

„În considerarea formei juridice de organizare a
Federației Române de Fotbal «ca persoană juridică de drept privat»,
și având în vedere statutul acestei federații, «opinăm că angajarea
pe bază de contract în funcția de director tehnic al Echipei
naționale de fotbal a României nu se regăsește printre
incompatibilitățile expres reglementate de prevederile art.81 și
art.82 din Legea nr.161/2003, cu modificările și completările
ulterioare. Prin urmare, din interpretarea sistematică a
dispozițiilor normative citate mai sus, opinăm că, exercitarea
mandatului de senator în cadrul Senatului României concomitent cu
funcția de director tehnic al Echipei naționale de fotbal a
României, angajat pe bază de contract de către Federația Română de
Fotbal, nu este de natură să genereze o stare de
incompatibilitate”
, se arată în comunicatul Agenției
Naționale pentru Integritate.

La sfârșitul comunicatului se precizează că opiniile ANI nu sunt
și o interpretare obligatorie a textelor de lege. „Precizăm
că opiniile exprimate mai sus reprezintă punctul de vedere al
Agenției Naționale de Integritate și nu o interpretare generală și
obligatorie a textelor de lege”
, se încheie comunicatul
ANI.

Vicepreședintele Comisiei juridice din Senat, Iulian Urban, a
declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, dacă Anghel Iordănescu va
accepta postul de director tehnic al echipei naționale de fotbal,
atunci va intra în stare de incompatibilitate.

Anghel Iordănescu a fost ales ca senator în Circumscripția
electorală nr.25 Ilfov și face parte din grupul parlamentar al
UNPR.

Surse din cadrul FRF au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că
tehnicianul Gheorghe Hagi a acceptat, după o discuție cu
președintele FRF, Mircea Sandu, funcția de selecționer al primei
reprezentative, iar Anghel Iordănescu va ocupa postul de director
coordonator al loturilor naționale.

MEDIAFAX

Publicat: 09 06. 2011, 13:33
Actualizat: 09 06. 2011, 13:35