Iordănescu a anunțat lotul de 23 de jucători pentru meciul cu Insulele Feroe. Găman a fost înlocuit cu Denis Alibec

Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat, sâmbătă, lotul de 23 de jucători pentru meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe, din ultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, informează frf.ro.

Față de confruntarea de vineri cu Finlanda, Anghel Iordănescu a făcut o modificare în lotul de 23 de jucători de pe foaia oficială a partidei Insulele Feroe – România: Alibec i-a luat locul lui Găman.

Lotul pentru jocul de duminică este următorul: 1 Costel Pantilimon, 2 Paul Papp, 3 Răzvan Raț, 4 Cosmin Moți, 5 Ovidiu Hoban, 6 Vlad Chiricheș, 7 Alexandru Chipciu, 8 Mihai Pintilii, 9 Florin Andone, 10 Alexandru Maxim, 11 Gabriel Torje, 12 Ciprian Tătărușanu, 13 Claudiu Keșeru, 14 Steliano Filip, 15 Denis Alibec, 16 Alexandru Mățel, 17 Lucian Sânmărtean, 18 Andrei Prepeliță, 19 Bogdan Stancu, 20 Constantin Budescu, 21 Dragoș Grigore, 22 Adrian Popa, 23 Silviu Lung.

Partida Insulele Feroe – România, ultima din preliminariile Campionatului European din 2016, este programată duminică, la ora 19.00.

Sursa: MEDIAFAX

 

Publicat: 10 10. 2015, 21:45
Actualizat: 10 10. 2015, 21:46