Ionel Ganea sare din nou la gâtul lui Burleanu: „După EURO, eu îl luam la șuturi în fund. Afară cu el!”

Ionel Ganea continuă atacurile la Răzvan Burleanu, pe care-l consideră principalul vinovat pentru parcursul dezastruos al României la EURO 2016. Fostul mare atacant al naționalei este de părere că Burleanu ar trebui să-și dea demisia.

Răzvan Burleanu a reușit să-și atragă un val de critici după ce România s-a făcut de râs la Campionatul European. Printre cei mai vocali critici ai săi este Ionel Ganea, cel care-l vede pe Burleanu principalul pericol pentru fotbalul românesc. Fostul internațional român îl acuză și pe Traian Băsescu, fostul președinte al României, pentru faptul că l-ar fi împins în fruntea fotbalului românesc.

Ganea este de părere că Răzvan Burleanu ar trebui să renunțe la funcție: „Am o propunere de selecționer. Burleanu să-l pună la națională pe Traian Băsescu, că doar l-a ajutat pe Burleanu să ajungă la Federație.  Hagi este o variantă. Dacă nu Hagi, atunci cine? Ar mai fi Dan Petrescu sau Mircea Rednic. După EURO, eu îl luăm pe Burleanu la șuturi în fund până la ușa lui Băsescu. Cavalerul ordinat în 2009 îl cunoaște bine de tot. Trebuie luată o decizie cât mai urgentă. Trebuie să își dea demisia. Trebuie întrunită Adunarea Generală sau Comitetul Executiv și gata. Afară cu el”, a declarat Ionel Ganea pentru Ilfov Sport.

Publicat: 03 07. 2016, 17:03
Actualizat: 03 07. 2016, 18:53