Imaginea zilei la națională: „Soldățeii sunt parte din sistem!” Metodele revoluționare folosite de Mirel Rădoi înaintea revanșei cu Norvegia

Imaginea zilei la nationala Romaniei, inaintea revansei cu Norvegia
Vezi galeria foto - 11 poze

Mirel Rădoi anunță revanșa cu Norvegia lui Erling Haaland. Selecționerul nu lasă nimic la voia întâmplării, iar imaginile din cantonamentul de la Mogoșoaia sunt relevante pentru metodele revoluționare folosite de staff-ul tehnic.

  • Meciul dintre România și Norvegia este programat duminică, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul etapei a cincea din Ligii Națiunilor. Partida va fi transmisă la TV pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Prezent la conferința de presă de azi, Alex Maxim este convins că drumul pe care a apucat-o naționala este unul bun.

Imaginea zilei la națională! Metodele revoluționare folosite de Mirel Rădoi înaintea revanșei cu Norvegia

Mirel Rădoi speră să facă uitat coșmarul din luna octombrie cu două victorii pe finalul campaniei din Liga Națiunilor, cu Norvegia și Irlanda de Nord.

În ciuda faptului că prezența nordicilor la București este pusă sub semnul îndoielii din cauza coronavirusului, care a blocat zborul echipei, Rădoi își vede de programul de pregătire. Iată ce surprize le-a pregătit selecționerul jucătorilor:

„«Soldățeii» din imagine, cu numele tricolorilor lipit pe fiecare dintre ei, sunt parte din sistemul de monitorizare GPS utilizat la echipa națională.

Practic, fiecare «soldățel» intră într-o vestă pe care fiecare tricolor o poartă, pe sub tricou, la antrenamente și meciuri.

De ce sunt individualizate? Pentru că fiecare este adaptat funcție de greutatea, înălțimea și vârsta specifică jucătorului, alături de alți indicatori ce determină personalizarea monitorizării.

Ce monitorizează? Staff-ul are, astfel, un raport complet după fiecare antrenament și după fiecare meci, cu privire mai mulți parametri evaluați în contextul specific al fiecărui jucător.

Sunt evidențiate, printre altele: distanța totală alergată, totalul de metri în alergare intensivă și cei în sprint (grad superior alergării intensive), numărul de accelerări și decelerări”, se arată în anunțul postat pe site-ul FRF.ro

Imaginea zilei la naționala României, înaintea revanșei cu Norvegia

Alex Maxim merge pe mâna lui Mirel Rădoi: „Sunt foarte fericit cu ce am întâlnit la națională!”

Alexandru Maxim este convins că naționala este pe drumul cel bun cu Mirel Rădoi. Jucătorul lui Gaziantep spune că își dorește ca delegația Norvegiei să ajungă la București, astfel încât partida să se poată juca.

„Cred că gândurile noastre nu sunt la câți jucători sunt infectați. Noi suntem focusați pentru meciul de mâine. Sper să vină mâine, cred că toată lumea vrea să jucăm acest meci.

Lucrurile astea nu depind de noi, deci nu pot să răspund la astfel de întrebări.

Ne dorim cu toții ca acest meci să se joace pe teren. Chiar dacă, să zicem, că avem o revanșă de luat, ne dorim cu toții să jucam pe teren.

Cred că în fotbal, nu doar la echipa națională, suntem norocoși, chiar dacă vorbim de o înfrângere, pentru că următorul meci vine foarte repede. Avem șansa să ne luăm revanșa.

Suntem pregătiți pentru a arăta diferit, nu cred că este vorba de emoții, când intri pe teren, toată lumea este concentrată pe ce are de făcut.

Eu am vorbit cu Vlad Chiricheș, suntem prieteni de foarte mulți ani, sunt convins că este alături de noi, dar se pot întâmpla și lucruri de genul acesta.

Ne dorim să progresăm de la meci la meci, ne dorim să practicăm un fotbal ofensiv, în care noi să avem mingea, nu adversarul. Eu sunt foarte mulțumit și fericit de ce am întâlnit la națională, s-au schimbat destul de multe lucruri. Îmi doresc să fie un progres și sunt convins că lucrurile acestea se vor întâmpla”, a declarat Alex Maxim la conferința de presă de sâmbătă.

Meciul dintre România și Norvegia este programat duminică, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul etapei a cincea din Ligii Națiunilor. Partida va fi transmisă la TV pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Publicat: 14 11. 2020, 19:35
Actualizat: 14 11. 2020, 19:39