Ianis Hagi s-a dus direct la Michael Oliver să-i ceară socoteală și apoi a spus în direct ce i-a transmis arbitrul meciului Bosnia – România: „Trebuia roșu. Îi pare rău, dar e decizia lui”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

România a fost învinsă de naționala Bosniei, în deplasare, scor 1-3, în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026.

După această înfrângere, naționala României nu mai are șanse să obțină locul secund în grupa de calificare, ratând astfel șansa de a fi în urna a doua la tragerea la sorți pentru barajul către Mondial.

Ianis Hagi s-a dus direct la Michael Oliver să-i ceară socoteală și apoi a spus în direct ce i-a transmis arbitrul meciului Bosnia – România: „Trebuia roșu. Îi pare rău, dar e decizia lui”

Ianis Hagi a fost titular pentru echipa națională a României, iar după eșecul cu Bosnia a tras concluziile. Mijlocașul e de părere că meciul a fost pierdut din cauza arbitrului Michael Oliver, care a luat decizii în favoarea gazdelor.

Ba mai mult, Ianis Hagi a vorbit cu arbitrul și a încercat să înțeleagă foarte bine de ce a luat anumite decizii, iar centralul englez i-a explicat exact cum au stat lucrurile.

„Două reprize total diferite. În prima repriză ne-a ieșit totul, fix ce am lucrat la antrenament. Trebuia câștigat meciul în prima repriză. Așa a fost și în meciul de acasă.

În repriza a doua au început mai bine. Apoi, meciul era echilibrat, s-a rupt totul la acel roșu. I-am transmis arbitrului că la nivelul acesta, la miza aceasta, nu ai cum să nu dai nimic la o fază, iar la alta să dai roșu. Am vrut, ne-am dorit, atât s-a putut în a doua repriză. Ne pare rău. Ne dorim să câștigăm cu San Marino. Apoi, barajul. E un meci la echipa națională, trebuie câștigat, jucăm acasă. Apoi, cu toate forțele înainte.

(n.r. despre scandările rasiste) Mi-a spus că este primul pas. Apoi, mai sunt doi pași până se oprește meciul. S-a continuat cu scandările, nu s-a întâmplat nimic. Nu mai ține de noi. Noi transmitem, atât.

Și Drăguș este conștient de greșeală, greșelile fac parte din meci. Sunt două faze, a fost sânge, la a doua nu a curs sânge. Trebuia roșu și la prima fază. I-am transmis, mi-a spus că îi pare rău, că asta este decizia lui.

Am demonstrat că am fost mai buni în prima repriză. După ce au marcat meciul a devenit mai echilibrat, aveam puterea să marcăm pe contraatac. Trebuia să câștigăm meciul în prima repriză.națcupa

(E greu să ajungem la Mondial) La Mondiale este mult mai greu să ajungi decât la Europene. E greu, luptăm, dăm tot în martie pentru a ajunge în America. Câștigăm de două ori, ajungem la Mondiale”, a declarat Ianis Hagi, la Prima TV.

Publicat: 16 11. 2025, 00:25
Actualizat: 16 11. 2025, 00:28