I-a impresionat pe toți, mai puțin pe el. Ciprian Tătărușanu: „Nu am făcut nimic ieșit din comun” + ce spune căpitanul naționalei despre Ianis Hagi

Ciprian Tătărușanu a avut parte de două meciuri total diferite în „dubla” naționalei României pentru calificarea la EURO 2020. În timp ce în partida de la Oslo cu Norvegia, portarul lui FC Nantes a avut de apărat, cu Malta goalkeeper-ul a fost mai relaxat.

Cu toate acestea, Tătărușanu a declarat la Pro TV că nu crede că a făcut ceva spectaculos în remiza, 2-2, cu Norvegia: „Am avut un meci foarte dificil în Norvegia, am luat un punct deși am jucat prost. Astăzi a fost o victorie normală, eu zic că aceste patru puncte sunt foarte bune. Nu am făcut nimic ieșit din comun, am apărat ce era de apărat pentru un portar cu experiența mea„.

Referitor la șansele României la calificarea la EURO 2020, Cprian Tătărușanu este optimist: „Trebuie să ne facem meciurile acasă și să obținem cât mai multe puncte. Eu cred în calificare„.

Portarul, trecut pe la Fiorentina și FCSB, a avut o declarație în stilul caracteristic atât despre absența lui Chipciu în următorul meci cu Spania, dar și despre evoluția lui Ianis Hagi în cele două meciuri.

Avem soluții să îl înlocuim pe Chipciu, cu Spania”, a spus goalkeeper-ul, care a precizat despre jucătorul pe care l-a avut coleg în Italia, la Fiorentina: „La calitățile pe care le are (n.red. – Ianis Hagi), s-a descurcat normal„.

În urma rezultatelor înregistrate în al patrulea meci din grupa F pentru calificarea la EURO: Malta – România scor 0-4, Spania – Suedia scor 3-0, și Insulele Feroe – Norvegia scor 0-2, selecționata lui Cosmin Contra a egalat-o la puncte pe Suedia, iar cele două ocupă locurile doi și trei. Pe primul loc este Spania cu 12 puncte.

Clasamentul grupei este următorul:

1. Spania – 12 puncte

2. România – 7 puncte

3. Suedia – 7 puncte

4. Norvegia – 5 puncte

5. Malta – 3 puncte

6. Insulele Feroe – 0.

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Următorul meci al României va fi la 5 septembrie, cu Spania, pe teren propriu, de la ora 21.45.

 

Publicat: 11 06. 2019, 09:16
Actualizat: 11 06. 2019, 09:17