Hoffer amenință!** „Vreau să înscriu primul meu gol pentru națională împotriva României!”

Austriecii ne-au pus gând rău. Înfrângerea suferită de naționala României în fața Serbiei le-a dat aripi viitorilor noștri adversari. Cuplul de atacanți ai Austriei și ai echipei Rapid Viena, Hoffer – Maierhofer vor să îngenuncheze defensiva tricoloră și să aducă echipei lor trei puncte în clasamentul grupei. Erwin Hoffer vrea să fie un nou Rudojna pentru naționala lui Pițurcă (n.r Atacantul sloven care a înscris singurul său gol pentru echipa națională într-un meci contra României) și să marcheze primul său gol în tricoul echipei sale naționale.

"Probabil că în atac vom juca eu și Stefan (n.r. – Maierhofer), coechipierul meu de la Rapid Viena. Ne înțelegem cu ochii închiși. În meciul cu România vreau să marchez primul meu gol pentru echipa națională", a spus Hoffer.

Colegul său, Maierhofer a mărturisit că acest lucrur este posibil, deoarce Hoffer este un jucător care nu prea irosește șansele de gol.

 "Erwin marchează de trei ori din patru ocazii. Împreună putem face orice defensivă din lume să se simtă inconfortabil. Și eu îmi doresc ca Erwin să înscrie miercuri primul său gol pentru Austria", a spus Maierhofer.

Meciul Austria – România se joacă miercuri de la ora 21:30 și va fi în direct pe ProTV.

Publicat: 30 03. 2009, 11:16
Actualizat: 30 03. 2009, 11:17