Greutatea lui Alibec a devenit subiect național. Vârful Astrei, ironizat de un președinte din Liga 1: „Ce să caute la națională, că are fundul cât al meu?!”

Neconvocarea lui Denis Alibec pentru meciurile amicale cu Lituania și Spania a stârnit foarte multe discuții în lumea fotbalului autohton. Indicat de foarte multe voci drept cel mai bun atacant pe care Liga 1 îl poate da în momentul de față, vârful Astrei a fost lăsat în afara lotului, iar selecționerul Anghel Iordănescu și-a justificat decizia, spunând că Alibec trebuie să dea jos 2-3 kilograme pentru a fi în formă optimă.

Dumitru Dragomir, președintele de onoare de la FC Voluntari, a comentat în stilul caracteristic neconvocarea atacantului de la Astra. Fostul șel al Ligii Profesioniste de Fotbal e de acord cu decizia lui Anghel Iordănescu și spune că Alibec nu are ce căuta, momentan, la lot, argumentul oferit de „Corleone” fiind legat tot de greutatea atacantului: „Ce să caute Alibec la națională, că are fundul cât al meu?!”, a spus Dragomir, pentru Digi Sport.

Imediat după ce a aflat că nu se va număra printre fotbaliștii convocați, Alibec i-a răspuns lui Iordănescu: „Nu cred că mai am kilograme în plus încă din cantonamentul naționalei din Turcia. Întrebați-l pe dânsul de unde știe că am câteva kilograme în plus. Probabil așa i s-a părut dânsului. În Turcia aveam kilograme în plus, dar nu trei.  O să-i spun doctorului să-i trimită fișa medicală”, a spus Alibec.

Publicat: 26 03. 2016, 16:45
Actualizat: 26 03. 2016, 16:50