Golgeterul lui Hermannstadt, convocat în premieră la echipa națională a României! De ce a fost aproape să renunțe la fotbal: „Am spus că nu are rost”

Daniel Paraschiv la naționala României
Vezi galeria foto - 5 poze

Daniel Paraschiv a vrut să renunțe la carieră în momentul în care, golgeter fiind în Liga 2, cu Luceafărul Oradea, patronul acesteia a decis să o retragă din campionat și să o trimită în cel de-al treilea eșalon.

Acum, atacantul așteaptă debutul la prima reprezentativă a României.

În 2019, președintele clubului orădean Luceafărul, Lucian Vladimirescu, a anunțat chiar înaintea debutului sezonului că echipa nu va lua startul în eșalonul secund și va continua în Liga 3. „Cred că acela a fost un moment de cotitură”, a spus Paraschiv pentru pagina oficială de facebook a clubului sibian.

Golgeterul lui Hermannstadt, convocat în premieră la echipa națională a României! De ce a fost aproape să renunțe la fotbal: „Am spus că nu are rost”

Daniel Paraschiv a fost luat prin surprindere de anunțul convocării la prima reprezentativă a României, mai ales că ea a venit în urma accidentării lui Florin Tănase, fostul jucător al FCSB.

Atacantul crede că această performanță nu ar fi fost posibilă fără ajutorul colegilor de la Hermannstadt și a staff-ului tehnic.

„A fost un sezon la liga a doua în care făcusem un campionat foarte bun, marcasem 14 goluri și așteptam… Aveam oferte de la Liga 1 și în loc să plec, patronul de atunci al Luceafărului Oradea a decis să retragă echipa din campionat și s-o bage în liga a treia. Și iată că, în loc să ajung la Liga 1, cum mă gândeam că e pasul firesc, am ajuns în liga a treia și am stat jumătate de an acolo. Cred că ăla a fost un moment de cotitură în cariera mea, am avut o perioadă în care am spus că nu are rost, pentru că dacă nici când îmi merge așa bine n-a fost să fac pasul, mă gândeam să mă retrag, însă mă bucur că am luat decizia asta de a continua și se pare că Dumnezeu m-a ajutat”, a declarat Paraschiv.

La polul opus este promovarea cu FC Hermannstadt: „Când am promovat cu Hermannstadt. Cred că emoțiile acelui meci de la Cluj, decisiv, și mai apoi fluierul final din meciul cu Steaua, în care totul a fost oficial (n.a. promovarea asigurată din punct de vedere matematic), bătut în cuie, cum se spune, nu pot să vă spun ce-a fost în sufletul meu, venind după o perioadă mai grea la Voluntari, să am asemenea reușite și mai apoi să redebutez practic în Liga 1 (n.a. Supercupa) cu FCH. A fost un sentiment unic”.

„A fost o veste care m-a făcut să tremur. Aici, la Hermannstadt, am avut șansa să arăt ce pot. În primul rând, aștept să și bifez câteva minute (n.a. în națională). Într-adevăr, a fost o veste care m-a făcut să tremuram, singur, acasă, pentru că nu mă așteptam. S-a întâmplat, din păcate pentru Florin Tănase, să se accidenteze și mă bucur că am fost primul pe lista de așteptare. Vă dați seama, așteptările sunt, în primul rând,să debutez și mai apoi să ajut echipa națională, nu doar să fiu în trecere pe acolo. Nu poți ajunge la echipa națională fără să ai meciuri în picioare, fără să ai realizări în primul rând și consider că aici, la Hermannstadt, am avut șansa să arăt ce pot. Mi s-a dat încredere, chiar și în perioadele poate mai puțin bune ale mele și pe această cale trebuie să le mulțumesc colegilor, în primul rând, și staff-ului, pentru că fără ei n-aș fi reușit. Niciun jucător nu poate fără staff, fără colegi și această convocare este și meritul lor”, a mai spus Paraschiv.

Dintre jucătorii convocați acum de selecționerul Edward Iordănescu, Paraschiv îi cunoaște pe foștii săi colegi de la campioana CFR, precum și pe Raul Opruț, celălalt fotbalist de la Hermannstadt participant la această acțiune a naționalei, dar și foștii săi colegi de la Sibiu și Voluntari, Alex Pantea, acum revenit după împrumut la FCSB, respectiv portarul Popa. „Mă voi cunoaște acum mai bine cu restul”, a adăugat Paraschiv.

Ce au în comun Hagi, Ilie Dumitrescu, Cavani și Luis Suarez

Daniel Paraschiv este un fan al atacanților din Uruguay, nominalizându-i pe Luis Suarez și Cavani, dar și că încearcă să învețe cât mai multe și de la alți fotbaliști de top, iar din fotbalul românesc, îi are drept exemple pe Gică Hagi, Ilie Dumitrescu sau brașoveanul Buga.

„Bineînțeles, «Regele» Hagi, pentru că este și în Top 100 al fotbaliștilor din toate timpurile. Îmi place foarte mult Ilie Dumitrescu și Mugurel «Pele» Buga, fostul jucător al Rapidului, cu care sunt și prieten și care, pot să zic, mi-a călăuzit primii pași în fotbal, la seniori. Am fost colegi la liga a treia”, a spus Paraschiv, întrebat despre idolii săi din România.

„Întotdeauna mi-au plăcut atacanții uruguayeni, Luis Suarez și Edinson Cavani. Bine, încerc să învăț de la fiecare, pentru că astăzi Erling Haaland pare cel mai în formă, Robert Lewandowski, însă pot să zic că Suarez cred că a fost preferatul meu. (n.red. – despre Recoba) Nu l-am prins, adică nu mă uitam la fotbal pe vremea aia, dar am idee despre Alvaro Recoba”, a mai spus atacantul lui Hermannstadt.

foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Publicat: 14 11. 2022, 13:23