Goian nu face deplasarea în Finlanda. Cine a fost chemat de urgență la lot

  • Dorin Goian (34 de ani) a părăsit sâmbătă seara lotul naționalei României și nu va mai face deplasarea la Helsinki pentru meciul de marți, cu Finlanda, contând pentru etapa a treia a grupei F din cadrul preliminariilor Euro 2016 (Franța)
  • Delegația României pleacă duminică, la ora 16:30, spre Helsinki unde, pe 14 octombrie, de la ora 21:45, este programat meciul cu Finlanda

Accidentat la coapsa piciorului stâng în minutul 5 al întâlnirii România – Ungaria (1-1), partidă desfășurată sâmbătă seara, pe Național Arena, Dorin Goian nu a mai continuat meciul și a fost înlocuit cu Florin Gardoș. Stoperul echipei Asteras resimțise dureri încă de la încălzire, iar în debutul confruntării a suferit o întindere musculară. „Goian a avut dureri încă de la încălzire. Accidentarea lui ne-a dat un pic planurile peste cap. Vom vedea la radiografie dacă e serios sau nu”, a spus Victor Pițurcă la conferința de presă de la Național Arena.

Spre miezul nopții, după ce a fost supus unor controale amănunțite, stafful naționalei a decis că nu se mai poate baza pe Dorin Goian pentru partida programată marți, în deplasare, cu Finlanda. Jucătorul născut în Suceava a suferit o leziune fibrilară la mușchiul peronier lung stâng.

Selecționerul a decis să-l cheme de urgență pe fundașul Viitorului, Bogdan Mitrea (27 de ani). Fotbalistul grupării patronate de Gheorghe Hagi fusese chemat, tot pentru a-l înlocui pe Goian, și înaintea meciului cu Grecia (1-0), de la Pireu.

 

Publicat: 11 10. 2014, 22:58
Actualizat: 11 10. 2014, 23:15