Goian, ministrul apărării României: „I-am lăsat pe turci în spate! Se naște o echipă frumoasă”** Ce spune Torje despre partida de la Istanbul

Defensiva României a avut mult de furcă împotriva turcilor, dar Dorin Goian și Vlad Chiricheș s-au comportat admirabil. Fundașul lui Spezia consideră că victoria ne apropie de calificarea mult visată, mai ales că principala contracandidată pentru locul secund în grupă, Turcia, se află deja la șase lungimi de undă în spatele tricolorilor.

A fost un meci dificil. Am jucat contra unei echipe foarte bune. Am scos trei puncte care ne ajută enorm. Contează enorm că am câștigat aici. Am reușit să lăsăm Turcia cu doar trei puncte în tot atâtea partide. Probabil și Olanda va câștiga și avem împreună punctaj maxim. E bine că i-am lăsat pe turci în spate. Încă suferim și avem momente când suntem precipitați, dar eu spun că se formează o echipă frumoasă aici. Cred că și marți putem face o partidă bună și un rezultat bun„, a declarat Dorin Goian la TVR, imediat după finalul partidei.

Torje: „E devreme să vorbim de calificare”

Gabriel Torje este, probabil, cel mai în formă jucător român al momentului. Mijlocașul de bandă a crescut mult, mai ales în plan mental, devenind foarte echilibrat în tot ceea ce spune. Victoria cu turcii este deja istorie pentru mijlocașul de buzunar al lui Pițurcă, care se gândește doar la partida de marți, contra Olandei.

Ne bucurăm foarte mult pentru această victorie. Încă este devreme să vorbim despre calificare. Mai sunt meciuri și trebuie să ne concentrăm pentru partida de marți. Va fi cu siguranță o atmosferă senzațională. Știu că s-au vândut foarte multe bilete și, după ce am obținut trei victorii, lumea va dori să fie alături de noi„, a spus Gabi Torje, după Turcia – România 0-1.

Publicat: 12 10. 2012, 23:11
Actualizat: 12 10. 2012, 23:18