Giovanni Becali, declarații senzaționale despre Adi Mutu: „În 10 ani putea să câștige 40-50 de milioane de euro”. Clubul pe care putea să-l cumpere antrenorul naționalei U21

Giovanni Becali, unul dintre cei mai importanți agenți de fotbal români, a vorbit despre relația pe care o are cu Adrian Mutu și sumele uriașe pe care antrenorul naționalei de tineret putea să îi facă dacă lua alte decizii în carieră. 

Totodată, Giovanni a vorbit și despre Mirel Rădoi, actualul antrenor al echipei mari a naționalei României.

Giovanni Becali, dezvăluire senațională despre Adi Mutu

„Sunt în relații excepționale cu Adrian Mutu. Este unul dintre copiii mei favoriți. Îmi pare rău pentru el, putea să fie nu golgeterul maxim al naționalei, dar putea să aibă atâtea milioane, zeci de milioane de euro… Nu e un băiat sărac, dar astăzi Mutu putea să cumpere Dinamo sau orice club. La început a avut un contract de 5 ani a trei milioane de euro. Dacă el continua evoluțiile bune și în anul doi, se schimba situația

În 10 ani putea să câștige 40-50 de milioane de euro, așa cum a câștigat Chivu. A dat cu piciorul, chiar dacă acum e bine. A avut și insuccese familiale, dar acum s-a aranjat. Are și un viitor frumos la echipa națională. Eu cred că va avea un viitor pentru că trebuie să recupereze din ce n-a mai recuperat ca jucător. El e un alt om acum. Își iubește băieții la fel, dar de ăsta mic e mai atașat ca niciodată. Sunt convins că va face carieră”, a spus Giovanni Becali, potrivit GSP.

Impresarul a vorbit și despre Mirel Rădoi, despre care spune că este un „profesionist”, iar Federația Română de Fotbal a avut inspirație la numirea lui pe banca tehnică a echipei naționale.

„Cu numirea lui, Federația a avut inspirație. Rădoi este un profesionist și a demonstrat asta. El n-a lăsat nimic necontrolat la echipa de tineret. Nu e ușor să ajungi în semifinală, chiar dacă nu e un turneu UEFA. Noi dacă la „capul” lui Pușcaș făceam 3-1 cu Germania, jucam finala cu Spania, chiar dacă mâncam bătaie. Jucam finala!”, a mai precizat impresarul.

Publicat: 12 08. 2020, 23:24