Gică Popescu, necruțător cu tricolorii lui Mirel Rădoi: „În repriza a doua am fost leşinaţi şi nu am tras la poartă”

Gică Popescu, care împlinește chiar azi vârsta de 53 de ani, n-a primit cadoul așteptat de la echipa națională care a ratat turneul final Euro 2020. Fostul căpitan al primei reprezentative a fost dezamăgit de jocul prestat de tricolori în Islanda, scor 1-2.

Șumudică a izbucnit după o nouă „dramă” națională: „Nu pot să mă abțin! Nu ai voie să faci așa ceva!” Mario Camora, desființat după primul meci la națională

România a fost învinsă, joi, la Reykjavik, cu scorul de 2-1 (2-0), de Islanda, în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European din 2021. Tricolorii nu vor participa la turneul la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri.

Gică Popescu: „Nu am reuşit să tragem un şut pe spaţiul porţii. Despre ce vorbim?”

„Unde a fost atitudinea? Mă aşteptam să mergem peste ei. Cred că am avut şi al doilea 11 metri, care trebuia acordat, dar atitudinea noastră nu a arătat că merităm să câştigăm.

La un astfel de meci nu mai ai nevoie de motivaţie. Când te motivezi dacă nu atunci când joci pentru echipa naţională? Noi nu am arătat asta.

Am o dezamăgire naţională. De mult nu am mai avut o senzaţie ca asta. Aveam încredere că putem depăşi Islanda. În repriza a doua am fost leşinaţi şi nu am tras la poartă. Tot timpul vorbim despre reconstrucţie de ani şi ani.

E greu să remarci pe cineva. Nu am reuşit să tragem un şut pe spaţiul porţii. Despre ce vorbim?”, a declarat Gică Popescu la Telekom Sport.

Islanda va juca, la 12 noiembrie, în deplasare, cu Ungaria, pentru un loc la Euro-2020. Play-off-ul pentru Euro-2020 ar fi trebuit să se dispute în martie, dar a fost amânat pentru această toamnă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Turneul final, de asemenea amânat din cauza coronavirusului, se va desfăşura, între 11 iunie şi iulie 2021, în 12 oraşe, între care se numără şi Bucureştiul.

Publicat: 09 10. 2020, 08:25
Actualizat: 09 10. 2020, 09:01