Generația de Suflet e umilită și decapitată doar ca să rămână Mircea Lucescu genial și cu pielea catifelată! Gabriel Berceanu anunță într-un editorial devastator de ce e ultima dată când scrie despre selecționer

De duminică seară încoace, Mircea Lucescu e la un pas să cunune israelienii cu palestinienii și comisia pentru Premiul Nobel își tot dă palme că n-a așteptat câteva zile cu decernarea, ca să poată lua în calcul rezultatul la România – Austria. Iar de azi, a devenit incontestabil: totul e genial la selecționerul nostru. Replica dată, replica pe care era să o dea, motivul pentru care nu a dat o replică, tonul, nuanța, decizia, uitătura, până și uitarea e genială în cazul lui! Ați văzut ce ferm pronunță „dobitoc”? Genial!

Astăzi, Horia Ivanovici și-a reconfirmat la Fanatik capacitatea unică de a produce fabulos știri de maxim interes de la personaje cu notorietate uriașă. Rezultatul zilei mi se pare indubitabil și setează un reper incontestabil. Nu abordez aici și acum modalitatea, cert e că farfuria ajunge declinată spre milioane de români, rețeta ține de aprecierea subiectivă a fiecărui bucătar. Azi, luați cu frișcă sau cu lămâie, după gust: Mircea Lucescu!

Atât de departe s-a ajuns cu campania de orbire, pe care aici o anticipam fix așa încă din septembrie anul trecut, încât veșnic tânărul Mircea Lucescu ne poate livra senin până și abilități ce o detronează pe Baba Vanga: „Acum, după atâția ani, intuiesc și eu imediat ce urmează să fiu întrebat. Simt că unul vrea să pună o întrebare care nu are niciun rost… Îl anticipez imediat, știu ce vrea să spună și de-asta spun că am explicat și e de-ajuns”. Pam-pam! Plângi în pumni, Mamă Omida! N-avem selecționer lipsit de respect față de unii jurnaliști, ci înainte văzător!

Atât de departe s-a ajuns încât, o scriu fără nici o ezitare: Generația de Suflet e umilită și decapitată doar ca să iasă Mircea Lucescu genial și cu pielea catifelată!

Am ajuns și aici

Dacă până acum Mircea Lucescu linșa public jucătorii după eșecurile ori remizei echipei pregătite de el, acum a ajuns, probabil smintit de trufia unui succes augmentat nerealist din jur, să-și desăvârșească manualul de dezintegrare a Generației de Suflet. Să umilească și să decapiteze după o victorie! De ce? Pentru sine. Și pentru nimbul unui sine feroce care amestecă și mistuie în structura lui de tornadă absolut orice, fără scrupule.

Astăzi, Mircea Lucescu a recunoscut că a mințit din postura de selecționer. A mințit jucătorii, federalii și spectatorii. Atât de mult încât am ajuns parcă să-l vedem pe Geppetto cum îl depășește pe Pinocchio!

Înainte de meciul cu Austria, Lucescu a declarat fix așa:

• „E o situație în care nu există altă soluție decât să nu joace Răzvan. Nu s-a antrenat toată săptămâna”

ProSport a publicat aici în premieră atât dovezile minciunii confirmate acum, cât și reacții în exclusivitate privind efectele deciziei aiuritoare a selecționerului. Mircea Lucescu vine și recunoaște azi că, de fapt, a vrut să-l scoată pe Răzvan Marin din schemă: „Am profitat de faptul că a spus că îl doare”.

Ați trăit vreo scenă mai cinică și mai degradantă în istoria recentă a fotbalului nostru? Adăugați explicația lui Lucescu pentru modul în care a procedat referitor la Răzvan Marin: „Am vrut să o fac cu discreție, cu eleganță și cu respectul cuvenit”.

Nu putem fi toți ori proștii lumii, ori sclavii dumneavoastră

Care e discreția, domnule Lucescu, atunci când lansați și propagați public o minciună, fără să-i fi comunicat înainte jucătorului decizia împreună cu sau fără argumentele mincinoase? Care este eleganța și unde e respectul pe care îl aveți pentru jucător în această situație? Aveți atâta experiență încât să vă puteți asuma foarte ușor o decizie de tipul acesta, de ce veniți după meci ca să umiliți jucătorul în presă?

Ne-ați păcălit: nu sunteți atât de decrepit, pe cât sunteți de egoist. Probabil v-ați dori ca și Răzvan Marin să se retragă, pe urmele lui Alex Mitriță. Pe care acum îl etichetați parșiv drept „prea emotiv”. Păi dacă știați că e așa, de ce îl convocați, domnule Lucescu? Nu era emotiv până acum? V-ați luminat după ce s-a retras?

Probabil v-ați dori încă o retragere, două: Răzvan Marin și Nicolae Stanciu. Astfel încât să uite naibii lumea de Generația de Suflet și de EURO 2024 și de Edi Iordănescu, pentru că nu puteți înghiți performanța altuia. Să o decapitați, cumva. Vă strânge rolul de continuator eficient, doar cel de salvator genial vă coafează. Cred că la asta se rezumă totul, pentru dumneavoastră, domnule Lucescu. Altă explicație nu pot să văd acum, după toate astea.

Ne tromboniți în față spunând că aveați de gând să jucați cu Dragomir titular încă dinaintea reunirii lotului, că ar fi jucat Dragomir și în locul lui Stanciu, dacă era apt. Când jucătorii naționalei știau cu o zi înainte de România – Austria că va fi titular Screciu, nu Dragomir! Când jurnaliști care vă ling acum odios, să rămâneți cu pielea catifelată, știau și ei același lucru. Chiar credeți că nu putem fi decât ori proștii lumii, ori sclavii dumneavoastră?

De ce sunt Răzvan Marin și Nicolae Stanciu incomozi pentru Mircea Lucescu

Când Nicolae Stanciu juca în China, a venit la echipa națională deși știa că la întoarcere va trebui să stea 3 săptămâni în izolare, cu mâncarea lăsată în sufertaș, pe preșul din fața ușii. A pus pe umerii lui constrângerile pandemiei ca să poarte tricoul ăsta, a strâns din dinți și la greu, și la foarte greu, ani la rând. Iar dumneavoastră veniți acum și îl umiliți public, îl degradați din postura de fotbalist al României, făcând la o apariție media evaluarea lui și anunțând aici că-i luați statutul de titular, dar și banderola?

Nu de Stanciu și Marin trebuie să vă fie rușine, ci de fotbal, domnule Lucescu! Pentru că în noiembrie anul trecut, după campania cu dumneavoastră selecționer în Liga Națiunilor, cei doi au ajuns la nivelul în care 61% din golurile României marcate în ultimii trei ani sunt produse de ei doi. Uitați aici cifrele, incontestabile!

Vreți să ne convingeți parșiv și absurd că jucătorii ăștia nu mai sunt ce erau astă-vară, dar să credem tâmpiți că dumneavoastră, la 80 de ani, sunteți ca la 40? Când noi cu Nicolae Stanciu în Arabia Saudită am avut preliminariile EURO 2024 și turneul final din Germania, cu căpitan tricolor de la Damac s-au făcut astea, acum veniți să ne spuneți că l-a tras Arabia Saudită în jos?!

Pe ei doi îi anunțați prin presă, și nu față în față, când ei chiar au dat și dau totul pentru România? De ce vreți să îi umiliți public, ce v-au făcut să merite degradarea asta? Câștigați ceva în afara încă unui strop de genialitate în titlurile presei pe teza asta mincinoasă cu Dragomir titular?

Nu cumva vreți să schimbați liderii la națională doar ca să dispară incomoda moștenire frumoasă a Generației de Suflet, pentru că n-aveți merit în ea? Să modificați doar ca să vă agățați numele de modificare? De ce să acceptăm absurditatea asta că „viața merge înainte, noi trebuie să gândim ce punem în loc”, tocmai când ne lipsesc la națională jucătorii de peste 29 de ani, precum Nicolae Stanciu și Răzvan Marin? Când experiența și motivația lor unice sunt esențiale lângă grupul 25-28 de ani? Când împreună ei sunt Generația de Suflet care a livrat, veniți să trageți oblonul și să schimbați ce funcționează doar pentru că n-aveți drepturi de autor pe consacrarea acestui nucleu?

De la Generația de Suflet la GENIALUL

Isăilă și Rădoi, de la U21, apoi Contra, Rădoi și Iordănescu de la naționala mare, niciunul măcar nu și-a arvunit public meritele Generației de Suflet, ci fiecare a lăudat public etapele de construcție și aportul incontestabil al predecesorilor. Iar dumneavoastră, marele Lucescu, antrenorul – far și model pentru generații de tehnicieni tineri români, vă pretați la această abordare?

Dacă vă stă în gât Generația de Suflet doar pentru că n-ați contribuit cu nimic la ea și pentru că e legată de un Iordănescu în punctul ei de maximă performanță, atunci spuneți clar celor de la FRF!

Cereți să se continue filmul dedicat Generației de Suflet, nu lăsați ca ultimul episod să fie unul împărțit cu Edi, solicitați pentru partea a treia un titlu simplu – „GENIALUL”. Iar în loc de tricolori, filmați manechinele de antrenament, cei puși ca zid pentru lovituri libere, ca să nu vă eclipseze cumva!

Modificați benzile desenate cu Generația de Suflet, să vă facă un artist în postura în care tunați triumfal și senin șantajul pentru prezența la flash-interviuri cu demiterea lui Remus Răureanu!

Iar pe colecția vestimentară dedicată tricolorilor, să vedem doar conturul chipului dumneavoastră, stencil pentru eternitate. Nu, să nu puneți imaginea când vă bucurați după golul cu Austria, vă rog! Că or să vadă toți că v-ați bucurat singur și o să se întrebe: de ce niciun jucător n-a venit, din instinct, în primele secunde după gol, să-și îmbrățișeze antrenorul? Ci doar Ianis s-a întors spre bancă, ceva mai târziu, cel căruia i-ați dăruit banderola și care chiar o merita în acest context!, să fim bine înțeleși…

Pauză de respirație cu Marius Șumudică

Domnule Mircea Lucescu, nu ați fost angajat să ne salvați, că nu era nimic de salvat, deși pare imposibil de acceptat. Pur și simplu era de continuat, măcar la același nivel, cu o Generație de Suflet care a dovedit performanța. Și n-ați fost angajat nici ca jurnaliștii să fie dați afară de un antrenor care înăuntru nu se are decât pe sine. Blocat într-un tupeu funcțional exclusiv pe scheme nomenclaturiste.

Treaba asta cu datul jurnaliștilor afară vă leagă și mai mult de Marius Șumudică, pe care îl elogiați azi ca răspuns la elogiu. Marius Șumudică, antrenorul care spune acum că așteaptă ca noi, contestatarii dumneavoastră (curios lucru, suntem cam aceiași cu contestatarii domnului Șumudică!), să ne dăm două palme în oglindă. După un 1-0 cu Austria în ultimul minut, la capătul căruia pentru Mirel Rădoi ar fi fost „norocul începătorului” iar pentru Edi Iordănescu, ori „bulan”, ori efect de iconițe pupate prin generații. Nu-i așa?

Nu ne putem da aceste două palme, domnule Șumudică! Unii dintre noi avem ambele mâini ocupate pe taste, unde continuăm să contestăm cu argumente. În timp ce alții, cunoașteți modelul!, țin cu ele nemișcată ținta ca să se aplice mai strașnic limba.

E victoria dumneavoastră, cu Austria? Luați-o! Lăsați-ne așa!

Cel mai profund lucru pe care l-ați adus până acum la naționala României, domnule Mircea Lucescu, și cel mai dureros în același timp, este dezbinarea. Între jucători, între spectatori, chiar și între jurnaliști. Fără să vreți, de cele mai multe ori, dar ca efect direct al cursei egoiste în care vă aflați.

Ați primit o Generație de Suflet și ați dezintegrat, de dragul propriului piedestal, unitatea productivă pe teren și dincolo de el! Genial acest manual de dezintegrare pe care îl puneți în aplicare, domnule Mircea Lucescu! Acesta e cel mai profund lucru pe care l-ați adus până acum și, în opinia mea, singurul cu adevărat genial!

Nu faptul că un selecționer pune jucătorii, la primul antrenament după convocare, să se pregătească la aceeași intensitate, indiferent că unii au jucat la club duminică, și alții vineri. Nu trecerea în subsidiar a parametrilor de monitorizare esențiali, nu diminuarea nejustificată a rolului preparatorului fizic, nu schimbarea planurilor de antrenament sau fixarea lor cu cinci minute înainte de startul ședinței de pregătire.

Nu faptul că un selecționer ne-ar face dobitoci, că nu respectă cerințele media ale unui ecosistem fotbalistic din care s-a hrănit toată viața sau că se demitizează neprovocat, într-un ritm șocant. Nici faptul că ar fi adormit ori nu pe o masă de masaj.

Nimic din toate acestea n-au impactul dezbinării de tip securist pe care o poate pune un selecționer în aplicare, voluntar sau nu.

E victoria dumneavoastră, cu Austria? Luați-o, domnule Lucescu! Fixați-o prețios în clasorul personal, singurul care vă interesează cu adevărat. Pentru că românii vor să fie fericiți când joacă România! De cele mai multe ori, fericirea așteaptă un scor, e adevărat, dar nu totdeauna. Însă totdeauna, absolut totdeauna, cred că fericirea așteaptă să nu fii mințit, umilit, înjurat și dezbinat.

E victoria dumneavoastră cu Austria? Luați-o și lăsați-ne pe cei care am fost și suntem fericiți cu Răzvan Marin și Nicolae Stanciu. Lăsați-ne cum ne-ați găsit, nesalvați și fără lumina genialității dumneavoastră pe care zilele de azi o ambalează în hârtia cu care protejau salamul de soia!

De ce nu voi mai scrie despre Mircea Lucescu, selecționerul României

Am lucrat alături de Răzvan Marin și Nicolae Stanciu din ziua debutului lor la națională, meci de meci, acțiune de acțiune, aproape un deceniu. La fel, încă de la nivel U21, cu Ianis Hagi și generația EURO 2019, apoi cu Andrei Rațiu sau Marius Marin. Ulterior, revenit în presă, am continuat să scriu despre ei, meciurile lor bune și mai puțin bune, în interviuri, analize și editoriale.

Dar dincolo de presă, cel mai fericit am fost ca român datorită lor. Pentru mine, în fotbal, asta reprezintă totul.

E ultima dată când scriu despre dumneavoastră, domnule Mircea Lucescu, în calitatea de selecționer al României. Voi continua să scriu despre echipa națională și despre fiecare jucător în parte, până când voi putea, dar nu și despre dumneavoastră. Pentru că, începând de azi, pentru prima oară în atâția ani, pur și simplu nu mai cred în unitatea dintre antrenor și jucători la naționala României.

Pentru cariera impresionantă și valoarea dumneavoastră incontestabilă de antrenor, decizia mea de azi nu înseamnă chiar nimic. Dar pentru mine și cei care am fost fericiți ca români și prin Generația de Suflet, înseamnă totul.

Nu pot să accept ca Generația de Suflet să fie umilită și decapitată doar ca să rămână Mircea Lucescu genial și cu pielea catifelată.