Ganea: „Olanda nu se va da la o parte. Este o tâmpenie”

Atacantul Politehnicii Timișoara conideră că România a avut până acum o prestație excelentă la Euro 2008. „Au fost până acum două meciuri foarte grele cu două echipe foarte bune, ambele campioane mondiale sau europene în ultimii ani. Cu Franța am jucat foarte bine tactic, mi-a plăcut cum a abordat echipa meciul, iar cu Italia a fost și mai bine, puteam chiar să câștigăm”, a spus Ganea, care va ajunge ceva mai târziu în cantonamentul alb-violeților din Ungaria, fiind învoit de antrenorul Dusan Uhrin.

Fostul internațional i-a luat apărarea lui Adrian Mutu în privința penalty-ul ratat în meciul cu Italia. „Adi a ratat acel penalty, dar tot el a și marcat în acea partidă, golul a venit din inspirația, din munca lui, nu cred că trebuie criticat prea mult”, este de părere Ionel Ganea.

Atacantul cu 19 goluri marcate în 45 de meciuri pentru națională este de părere că „circul” creeat în jurul meciului cu Olanda este… degeaba. „Faptul că Olanda se va da la o parte este doar o speculație tâmpită a presei. Nu se pune problema la acest nivel. Chiar dacă e normal să menajeze câțiva jucători, fiind deja calificați, cei care vor intra vor fi cel puțin la fel de buni. În plus, cu siguranță vor dori să-și ia revanșa pentru preliminarii, când nu au reușit să ne învingă și am făcut patru puncte cu ei”, a spus Ganea.

Publicat: 16 06. 2008, 19:08
Actualizat: 16 06. 2008, 20:08