FRF sabotează Generația de Aur! Echipa lui Gică Hagi și Gică Popescu nu poate să folosească sigla federației la meciul de adio. Explicația instituției conduse de Răzvan Burleanu

UPDATE 10:00: Federația Română de Fotbal a venit cu explicații, după ce Gică Popescu a anunțat că la meciul de adio al Generației de Aur, de pe Arena Națională, nu se va putea folosi sigla pe care tricolorii au purtat-o la Campionatul Mondial din 1994.

Instituția condusă de Răzvan Burleanu precizează că, nefiind gazda evenimentului, sigla nu poate fi utilizată împreună cu alte denumiri, reprezentări grafice sau nume de parteneri comerciali.

„La data de 9 ianuarie 2024, domnul Gheorghe Popescu a solicitat dreptul de a folosi vechea siglă a FRF.

După analiza cadrului legal și contractual în care FRF își desfășoară activitatea, răspunsul FRF către domnul Gheorghe Popescu a fost transmis în data de 15 ianuarie 2024. În răspuns s-a transmis următoarele:

Sigla FRF utilizată pe echipamentul de joc în cadrul jocurilor contând pentru turneul final al FIFA World Cup 1994 reprezintă o marcă înregistrată FRF. Prin urmare, pentru a se putea exprima acordul de utilizare a acesteia de către o terță parte, precum și limitele acestei utilizări, era necesar a se comunica persoana (fizică sau juridică) organizatoare a evenimentului, urmând a se încheia un contract de cesiune temporară a mărcii cu aceasta.

Totodată, i s-a transmis domnului Popescu faptul că FRF nu poate accepta utilizarea siglei împreună cu denumiri, sigle, mărci, reprezentări grafice etc ale unor terțe persoane juridice, parteneri comerciali sau sponsori ai evenimentului, FRF nefiind implicată în organizare, pentru a evita astfel un conflict de brand cu actualii sponsori și parteneri comerciali ai FRF și ai Echipei naționale a României.

Domnul Gheorghe Popescu nu a mai revenit cu precizările solicitate, aceasta fiind singura comunicare avută pe acest subiect între FRF și domnul Popescu”, este explicația dată de FRF.


FRF pare că sabotează Generația de Aur a României, care nu va putea să folosească sigla federației la meciul de adio, programat în luna mai a acestui an.

Pe data de 25 mai 2024, pe Arena Națională din București, va avea loc ultimul meci al Generației de Aur, echipă care i-a scos pe fanii români în stradă la Cupa Mondială din 1994, și nu numai. Cu toate acestea, pe tricourile purtate de gloriile fotbalului românesc va apărea alt logo.

FRF sabotează Generația de Aur!

Generația de Aur pregătește un eveniment inedit, dedicat fanilor, denumit „Pentru ultima dată împreună. Meciul de adio al Generației de Aur”. Este vorba despre un meci demonstrativ contra „Starurilor lumii”, care se va disputa pe Arena Națională din București. Responsabil de acest proiect este fostul mare internațional Gheorghe Popescu.

Chiar dacă este vorba despre un eveniment care are în prim plan cea mai iubită generație de fotbaliști români, aceștia vor juca fără sigla FRF din 1994. Gheorghe Popescu a explicat de ce nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu FRF și a anunțat când va fi prezentată sigla care va apărea pe tricourile purtate de Gică Hagi și compania.

„Nu am avut acceptul FRF să folosim la acest eveniment sigla din 1994. Doar fără sponsor pe tricou, ceea ce nu puteam accepta. Veți vedea sigla în conferința de presă de săptămâna viitoare, când vom prezenta tricourile”, a declarat Gică Popescu, pentru FANATIK.

Marca „Generația de Aur România 94”, înregistrată de Gică Popescu la OSIM

Fostul mare internațional român, Gică Popescu, a dezvăluit faptul că a înregistrat la OSIM marca „Generația de Aur România 94” și a explicat și motivele pentru care a făcut acest lucru.

Totodată, fostul mare fotbalist a spus că nu va utiliza marca în interes propriu.

„Da, am înregistrat marca pentru a nu exista vreun risc să ceară altcineva, cineva care nu are treabă cu noi. Oricum eu aveam înregistrat cu mult timp în același scop și Generația de Aur.

Asta nu înseamnă că eu sunt Generația de Aur. Eu nu voi folosi niciodată, dar niciodată, această marcă în interes propriu, pentru că Gică Popescu nu este singur în acea Generație de Aur”, a declarat Gică Popescu la DigiSport.

Meciul demonstrativ din luna mai nu este singurul proiect în care este implicată „Generația de Aur” a României. Cei mai iubiți fotbaliști români sunt și protagoniștii filmului de lung metraj intitulat „Generația de Aur”. Acesta va avea premiera pe data de 1 martie 2024 și va putea fi urmărit în toate cinematografele din țară.

Publicat: 22 02. 2024, 10:17
Actualizat: 22 02. 2024, 10:24