FRF a trimis o solicitare Guvernului României pentru a ști dacă se prezintă la meciurile cu Kosovo! Ministerul Afacerilor Externe va lua hotărârea

Razvan Burleanu participa la evenimentul Federatiei Romane de Fotbal prilejuit de implinirea a 100 de ani de la primul meci oficial al nationalei Romaniei, actiune desfasurata la sediul FRF din Bucuresti, miercuri 8 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FRF nu știe cum să abordeze meciurile cu Kosovo din preliminariile EURO 2024, astfel că a trimis o solicitare în acest sens Guvernului României.

Echipa națională a României a avut noroc la tragerea la sorți a calificărilor la Campionatului European de peste doi ani, care va fi găzduit de Germania. „Tricolorii” au fost repartizați în Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra – adversari facili, cel puțin la prima vedere, însă au emoții din cauza factorului politic.

România nu a recunoscut existența statului Kosovo, astfel că nu se știe încă dacă elevii lui Edi Iordănescu vor susține cele două partide. Pentru a lămuri situația cât mai rapid, președintele FRF Răzvan Burleanu a înaintat o solicitare Guvernului României, urmând ca răspunsul să vină după consultarea cu Ministerul Afacerilor Externe.

FRF a trimis o solicitare Guvernului României pentru a ști dacă se prezintă la meciurile cu Kosovo! Ministerul Afacerilor Externe va lua hotărârea

FRF a solicitat o poziție din partea Guvernului României privind meciurile cu Kosovo, din preliminariile EURO 2024. „Tricolorii” ar putea fi nevoiți să nu se prezinte, caz care ar atrage sancțiuni uriașe din partea UEFA, sau ar putea disputa meciul de pe teren propriu în altă țară decât România.

Președintele forului, Răzvan Burleanu, a anunțat că a cerut lămuriri și și-a manifestat încrederea că, totuși, situația va găsi rezolvare.

„În contextul situației geopolitice, FRF a inițiat un dialog cu Guvernul României pentru a vedea în ce condiții putem să organizăm meciurile cu Kosovo, atât cel de acasă, cât și cel din deplasare.

Până când nu avem un răspuns oficial din partea Guvenului, o să vă rog să îmi permiteți să nu vorbesc mai mult despre acest subiect. Trebuie doar să așteptăm ca în zilele următoare Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice această solicitare care a plecat din partea noastră.

Ce pot să vă spun este că sunt încrezător că acest meci se va juca pe teren propriu. Nu suntem singura țară care am fi într-o asemenea situație, mă refer la Spania, Cipru sau Grecia, care au organizat meciuri pe teren propriu.

Mai mult decât atât, CFR Cluj a jucat în grupele Conference League la Priștina, iar pe 3 noiembrie va juca acasă cu Ballkani, din Kosovo”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 15 10. 2022, 09:29