FOTO | Imaginile care-l vor speria pe Cristoph Daum. Gazonul de pe Cluj Arena a fost distrus de Untold, cu o lună înainte de meciul cu Muntenegru. Ce spune administratorul stadionului

  • Cei peste 200.000 de oameni prezenți la festival au lăsat urme serioase pe gazonul unde România va întâlni Muntenegru, pe 4 septembrie.
  • Gazonul arată dezastruos după decopertare, dar directorul Cluj Arena asigură că va fi bun de joc.

Cel mai important festival organizat în România creează emoții pentru selecționerul Cristoph Daum. Gazonul de pe Cluj Arena, unde a fost instalată scena principală, pe durata celor 4 zile de festival, a fost serios afectat. Acesta a fost acoperit, tocmai pentru a fi protejat, dar după ce panourile de protecție au fost luate, starea gazonului nu este una dătătoare de liniște pentru echipa națională, care peste 4 săptămâni va juca acolo meciul cu Muntenegru. Suporturile suprafeței de protecție amplasate pe gazon au lăsat urme adânci în suprafața de joc, sub greutatea participanților, iar în zone însemnate iarba a dispărut complet.

Chiar dacă gazonul arată dezastruos, directorul Cluj Arena, Radu Rațiu, asigură că îl va reface până la începerea meciului cu Muntenegru. Acesta se bazează pe precedentul creat înainte de meciul cu Spania, când gazonul a fost refăcut, cu toate că avea probleme mari înainte cu o lună. „Suprafața de joc va intra într-un proces de supraînsămânțare. Exact așa s-a procedat și înaintea partidei cu Spania și gazonul a arătat bine la meci. Va arăta foarte bine la meciul cu Muntenegru”, a spus Rațiu.

Sursa foto: ziuadecluj.ro

Publicat: 08 08. 2016, 21:45
Actualizat: 08 08. 2016, 22:26