Florin Niță, veste mare înaintea convocării la națională! Ce decizie a luat Sparta Praga în cazul fostului portar al FCSB

Florin Nita la antrenamentul dinaintea meciului cu Muntenegru, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat la Centrul National de Fotbal din Mogosoaia, duminica 2 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Florin Niță (33 de ani) primește o veste mare înaintea revenirii la națională, pentru primele trei meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial. Sparta Praga i-a propus prelungirea contractului, iar fostul portar al FCSB se află deja în negocieri cu cehii.

Florin Niță are parte de vești bune pe final de carieră. Fostul portar al FCSB a revenit în grațiile șefilor de la Sparta Praga, după ce sezonul trecut ajunsese chiar și a treia variantă de portar. Cehii i-au propus prelungirea contractului cu doi ani.

Mai mult, Niță a fost convocat de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia și are toate șansele să fie titular. Naționala este la primele partide după retragerea lui Ciprian Tătărușanu.

Florin Niță, veste mare înaintea convocării la națională! Ce decizie a luat Sparta Praga în cazul fostului portar al FCSB

Florin Niță și-a recâștigat postul în echipa celor de la Sparta Praga. Isport anunță că echipa de pe locul secund din Cehia i-a oferit românului un nou contract, iar aceste ar fi început deja negocierile.

Actuala înțelegere a portarului cu cehii expiră în această vară, astfel că vestea este una excelentă pentru internaționalul român.

Sezonul trecut nu a fost deloc unul reușit pentru Niță. A ajuns la un moment dat a treia variantă în poarta celor de la Sparta, iar în vara trecută a fost aproape de revenirea la FCSB, care l-a dorit după despărțirea de Cristi Bălgrădean.

Niță a fost convocat de Mirel Rădoi pentru primele meciuri ale naționalei în preliminariile CM 2022, alături de David Lazar și Ionuț Radu.

Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0), David Lazar (Astra, 1/0);

FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0);

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0);

ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

Programul echipei naționale a României în luna martie:

25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)
28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)
31 martie: Armenia – România, ora 19:00

18 meciuri a jucat Florin Niță pentru Sparta Praga în acest sezon

 

Publicat: 17 03. 2021, 17:15
Actualizat: 17 03. 2021, 17:20