Florin Andone, prima reacție despre accidentarea suferită la mână! VIDEO INTERVIU | Mesajul pentru fani și cum i s-a schimbat viața într-un singur an

Florin Andone, probabil cel mai în formă atacant român în sezonul recent încheiat, a vorbit în cantonamentul din Franța despre așteptările pe care le are de la turneul final al Euro 2016. Vârful de 23 de ani a înscris 21 de goluri și a reușit șapte pase decisive pentru Cordoba, iar acum speră să ajute naționala României să se califice în fazele eliminatorii ale Campionatului European.

Tânărul internațional român are șanse mari să fie titulari cu Franța și a ținut să-i liniștească pe fanii naționalei în ceea ce privește accidentarea suferită în ultimul amical al României, cu Georgia, câștigat cu 5-1. Andone a acuzat probleme la mâna dreaptă și a fost trimis la Spitalul Militar pentru investigații, dar spune că se simte perfect din punct de vedere fizic, iar bandajul pe care îl va purta inclusiv la meciurile de la Euro reprezintă doar o măsură de precauție.

„Mă simt foarte bine, nu am absolut nicio problemă. Bandajul este pentru a mă proteja, să nu fie ceva mai grav. Sunt apt sută la sută, am făcut deja trei antrenamente, m-am simțit foarte bine. Sunt la dispoziția domnului antrenor. De abia aștept ziua de vineri, să înceapă meciul și să fiu și acolo să vedem dacă va merge totul bine„, a declarat Andone într-un interviu publicat de FRF.ro.

Andone spune că viața sa s-a schimbat radical în ultimul an și se declară încântat de susținerea pe care fanii României i-au arătat-o lui și colegilor săi.

„(Viața mea) S-a schimbat foarte mult! Spre bine! Prin multă muncă, prin multă seriozitate, am avut parte de un sezon foarte bun. Domnul antrenor de la club mereu mi-a dat oportunitatea să joc, să am meciuri în picioare și m-am simțit și foarte iubit aici, la echipa națională. Tot timpul am fost chemat. A fost foarte greu la început pentru că eram nou, nu jucam. Nici acum nu este ușor. Suntem foarte mulți jucători care vrem să jucăm. Jucători foarte buni. Dar mă bucur foarte mult pentru mine, pentru schimbarea din viața mea, pentru tot ce am obținut. Și sper să fiu ambițios și să obțin pe parcurs și mai multe lucruri pozitive.

Eu m-am simțit la fel ca toți jucătorii (n.r. în relația cu fanii naționalei), ca toți colegii mei. Important e să îmbraci tricoul României, să îl porți cu mândrie și să dai totul pe teren. Nu contează dacă ai stat mai mult în Spania sau România. Lumea te va aprecia pentru atitudinea ta și pentru modul în care te văd ei pe teren„, a mai spus Andone pentru FRF.


Jucătorii naționalei susțin aproape la unison că forța grupului reprezintă principalul atu al României la Euro 2016, iar Florin Andone este de aceeași părere. Vârful de la Cordoba spune că nu are un „cel mai bun prieten” la națională, deoarece toți jucătorii formează un grup extrem de unit.

„Nu aș putea să nominalizez unul, mă înțeleg foarte bine cu toți colegii. Suntem ca o mică familie aici, ne înțelegem foarte bine. Cred că datorită acestui fapt ne-am calificat la Euro. Am avut multe meciuri bune, fără să pierdem. Mă înțeleg bine cu toată lumea. Suntem un grup fantastic!„, mai spune Florin Andone.

 Programul României în Grupa A de la Euro 2016

  •     10 iunie: Franța – România, de 22:00 (în direct la Dolce Sport 1 și ProTV)
  •     15 iunie: România – Elveția, de la 19:00 (în direct la Dolce Sport 1 și ProTV)
  •     19 iunie: România – Albania, de la 22:00 (în direct la Dolce Sport 1 și ProTV)

 

Publicat: 07 06. 2016, 21:41
Actualizat: 07 06. 2016, 21:42