Firma de securitate de la meciul România – Ungaria și doi angajați, amendați de Jandarmerie

BGS, firma de securitate de la meciul România – Ungaria, a fost amendată de jandarmerie cu 1.000 de lei, iar doi angajați ai companiei, șefi de dispozitive în Peluza Nord și Peluza Sud, au fost sancționați cu amenzi în valoare de 500 de lei.

Un alt angajat al BGS este cercetat pentru loviri sau alte violențe, a precizat jandarmeria: „Până în acest moment, unui angajat al societății de securitate i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 Cod Penal.”

BGS a fost amendată cu cuantumul maxim prevăzut de lege, „pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Planul de acțiune aprobat de unitatea de jandarmi pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice în arena sportivă”.

„Totodată, doi angajați ai societății private de securitate – șefi de dispozitive în zona Peluza Nord și Peluza Sud – au fost sancționați cu amenzi în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor ce revin personalului de ordine și siguranță, privind controlul corporal la intrarea în arena sportivă, ceea ce a permis introducerea și folosirea în stadion a materialelor pirotehnice”, se arată în comunicatul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Aceste sancțiuni au fost dictate în urma vizionării imaginilor filmate pe timpul desfășurării partidei de fotbal dintre echipele reprezentative ale României și Ungariei. Verificările continuă în vederea stabilirii existenței și a altor încălcări ale legii, din partea agenților de ordine, adugă comunicatul.

Mai multe incidente au avut loc, sâmbătă seară, înainte și în timpul meciului România – Ungaria. În timpul partidei, fanii unguri au încercat să se bată cu suporterii români, iar jandarmii și angajații BGS au intervenit pentru a calma spiritele, angajații firmei de pază folosind spray-uri paralizante și lovind mai multe persoane, mai ales în sectoarele ocupate de fanii români. În busculadele create au avut de suferit și femei și copii.

Conform Jandarmeriei și SMURD, aproximativ 30 de suporteri români au fost duși la secțiile de poliție, pentru cinci fani s-a dispus sancțiunea de a merge la stadion un an, iar 46 de persoane au avut nevoie de asistență medicală.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că regretă incidentele dintre forțele de ordine și suporteri de la meciul România – Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Euro-2016, acuzând firma de pază de la Arena Națională de abuzuri la adresa fanilor. „S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor. Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti”, a afirmat Burleanu, duminică, într-un comunicat.

El a adăugat că la revenirea naționalei din Finlanda va avea o „discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională”.

În urma acestui comunicat, BGS a decis să rupă unilateral contractul cu FRF. BGS a precizat că rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii încheiat cu FRF va fi făcută începând cu data de 27 octombrie, la presiunea mediatică și a Federației Române de Fotbal.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, sâmbătă, pe Arena Națională, în compania selecționatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016. Următorul meci al României în preliminariile CE va avea loc marți, de la ora 21.45, la Helsinki, cu Finlanda.

Mediafax

Publicat: 13 10. 2014, 15:02
Actualizat: 13 10. 2014, 15:04