Fanii României, atac devastator la adresa șefilor FRF: ținte de lunetist pe capetele lui Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și ale celorlalți federali | FOTO

Fanii României au lansat un atac devastator la adresa șefilor FRF: ținte de lunetist au fost puse pe capetele lui Răzvan Burleanu, Mihai Stocihiță și ale celorlalți federali.

Imaginile au fost surprinse de fotoreporterii ProSport pe parcursul primei reprize din partida de pe stadionul Giulești, iar demersul a fost pus la cale de gruparea „Uniți sub Tricolor”.

Pe tot parcursul primului mitan s-au putut auzi scandări de natură trivială la adresa celor din conducerea FRF, inclusiv a forului în sine.

Fanii României, atac devastator la adresa șefilor FRF: ținte de lunetist pe capetele lui Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și ale celorlalți federali | FOTO

Nu este pentru prima dată când suporterii României apelează la asemenea resurse în meciurile primei reprezentative, fiind deja o obișnuință în acest an, în urma rezultatelor dezamăgitoare la toate categoriile de vârstă.

În luna aprilie, după ce a câștigat din nou alegerile pentru șefia FRF, Răzvan Burleanu a avut o reacție acidă la adresa contestatarilor săi.

„Dumneavoastră, când vă uitați la mine, aveți impresia că mă pot asemănăna cu unul dintre cei menționați de dumneavoastră (n.r. – Vladimir Putin și Nicolae Ceaușescu)? I-ați întrebat de ce au votat? Și atunci? Ce pot eu să vă spun? Mi-am propus în următorii 4 ani este să trec mult mai ușor peste criticile nefondate și eu, alături de colegii mei, să fim mai buni de la o zi la altă. Asta e ce ne-am propus.

Nu am urmărit aceste declarații, dar încerc să-mi imaginez la ce faceți referire. Am spus de nenumărare ori că mi-aș fi dorit să am un contracandidat ca să putem avea o dezbatere pe idei, pe viziune de dezvoltare a fotbalului. Și noi avem nevoie de propuneri în ceea ce privește îmbunătățirea proiectelor pe care le avem. Din păcate, nu am avut această oportunitate, astfel că această dezbatere de idei am avut-o tot cu membrii afiliați. Partea bună e că ne-a determinat ca în această perioadă să ne concentrăm atenția exclusiv pe administrație și nu pe câștigarea alegerilor”, declara Burleanu, într-o conferință de presă.

Publicat: 26 09. 2022, 22:48
Actualizat: 27 09. 2022, 01:48