Fani iresponsabili! România riscă sancțiuni după meciul cu Trinidad&Tobago

Deși nu au venit în număr foarte mare la meciul din această seară, anumiți fani ai echipei naționale s-au făcut încă o dată de râs, motiv pentru care FRF poate fi sancționată de FIFA.

În momentul în care jucătorii din Trinidad & Tobago au ieșit la încălzire, câțiva suporteri din zona peluzei i-au batjocorit imitând zgomotele unei ciori. Aceste manifestări sunt aspru pedepsite de UEFA și FIFA, dovadă fiind meciul jucat fără suporteri de la Budapesta. Atunci Federația Maghiară de Fotbal a fost sancționată pentru că fanii au arătat un steag al Iranului la meciul cu Israel.

Intrare liberă pentru femei și copii

Fanii echipei naționale nu s-au înghesuit deloc pentru meciul cu Trinidad & Tobago. Aproximativ 7.000 de spectatori au asistat din tribunele stadionului la partida din această seară, un contrast vizibil față de ultimele meciuri disputate pe Național Arena, cele ale Stelei și Petrolului Ploiești. Organizatorii au permis ieri intrarea liberă pentru femei și copii, dar chiar și așa atmosfera a fost una dezolantă.

Publicat: 04 06. 2013, 22:04
Actualizat: 04 06. 2013, 23:55