EXCLUSIV | Florin Prunea: „Cluburile mari de afară își trimit emisari”. Polul de interes al fotbalului românesc

Florin Prunea (50 de ani) simte marele succes pe care elevii lui Mirel Rădoi îl pot realiza la finele campaniei de calificare la Campionatul European de tineret din 2019. Abil, fostul mare portar știe cum să-i motiveze pe componenții reprezentativei de tineret și spune că partida cu Țara Galilor, de azi, ora 19:00, e ispititoare pentru cluburi importante din străinătate.

„În primul rând, nimic nu e jucat. E o șansă mare, fiind la mâna noastră. Prima e cea mai importantă, ar fi o performanță, cred, normală, pentru această generație de jucători. Au crescut și ei, au ajuns la maturitate. Plecând de la Radu, din poartă… Ultima evoluția a fost una puțin mai slabă, dar e trecătoare. E o șansă uriașă. Toată lumea e focusată, cluburile mari de afară își trimit emisari, e o șansă pentru ei să facă un pas înainte. Sunt sigur că mulți dintre ei vor face pasul, după turneul final, la echipa mare a României”, a spus fostul portar al Generației de Aur, într-o intervenție la ProSport LIVE.

LOTUL ROMÂNIEI U21
Portari
Cătălin Vasile CĂ‚BUZ, n. 18.06.1996 (AFC Hermannstadt Sibiu, 1 joc/0 goluri la U21)
Ionuț Andrei RADU, n. 28.05.1997 (Genoa CFC / Italia 1, 9/0)
Andrei Daniel VLAD, n. 15.04.1999 (FC Steaua București, 0/0)
Fundași
Radu Ștefăniță BOBOC, n. 24.04.1999 (FC Viitorul Constanța, 2/0)
Mihai Ionuț BUTEAN, n. 14.09.1996 (AFC Astra Giurgiu, 1/0)
Virgil Eugen GHIȚĂ‚, n. 04.06.1998 (FC Viitorul Constanța, 3/1)
Ricardo Florin GRIGORE, n. 07.04.1999 (FC Dinamo 1948 București, 0/0)
Alexandru Ștefan PAȘCANU, n. 28.09.1998 (Leicester City U23 / Anglia tineret, 11/0)
Adrian RUS, n. 18.03.1996 (ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe, 2/0)
Florin Bogdan ȘTEFAN, n. 09.05.1996 (Sepsi OSK Sf. Gheorghe, 4/0)
Mijlocași
Alexandru CICÂLDĂ‚U, n. 08.07.1997 (U Craiova 1948 CS, 9/2)
Andrei Virgil CIOBANU, n. 18.01.1998 (FC Viitorul Constanța, 7/0)
Ianis HAGI, n. 22.10.1998 (FC Viitorul Constanța, 10/1)
Dennis MAN, n. 26.08.1998 (FC Steaua București, 6/2)
Alexandru Irinel MĂ‚ȚAN, n. 29.08.1999 (FC Viitorul Constanța, 2/0)
Olimpiu Vasile MORUȚAN, n. 25.04.1999 (FC Steaua București, 3/0)
Dragoș Ionuț NEDELCU, n. 16.02.1997 (FC Steaua București, 20/0)
Răzvan Constantin OAIDĂ‚, n. 02.03.1998 (FC Botoșani, 3/0)
Atacanți
Florinel Teodor COMAN, n. 10.04.1998 (FC Steaua București, 10/1)
Virgil Andrei IVAN, n. 04.01.1997 (SK Rapid Wien / Austria 1, 6/1)
Adrian Tabarcea PETRE, n. 11.02.1998 (Esjberg fB / Danemarca 1, 4/1)
George Alexandru PUȘCAȘ, n. 08.04.1996 (US de la Cita Palermo / Italia 2, 19/11)
Antrenor
Matei Mirel RĂ‚DOI, n. 22.03.1981, bilanț 2. 2. 0. 0.

 

Publicat: 12 10. 2018, 11:57
Actualizat: 12 10. 2018, 12:00