EXCLUSIV | Daniel Isăilă, fostul selecționer U21, a povestit drama eroului din poarta naționalei, Ionuț Radu: „Viața l-a încercat! În copilărie și-a pierdut sora”

Daniel Isăilă a fost selecționerul naționalei U21 și omul care a format generația care acum, cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, e la un pas să se califice la EURO 2019. Acum antrenează la Al-Hazem, în Arabia Saudită, și a povestit la ProSport LIVE cum a trăit meciurile tricolorilor cu Portugalia, 2-1, și Bosnia, 2-0, dar și cum a ajuns portarul Ionuț Radu liderul echipei și drama care i-a marcat copilăria.

„Cu Portugalia am avut emoții mari. Sunt în Arabia Saudită și nu am văzut meciul, dar am stat pe flashscore. Parcă am presimțit acel penalty din prelungiri, dar a trecut totul cu bine. Ieri (n.red. – când a fost meciul România – Bosnia, 2-0) am avut antrenament și apoi am fugit repede să văd rezultatul, dar am avut o problemă de lot fiindcă un jucător nu a vrut să intre în cantonament, a venit și președintele…parcă nu se mai termina. Dar mă bucur enorm pentru băieți. Am format acest grup și am crezut în el. Am pelcat la drum cu jucatori foarte tineri, care nu împliniseră 18 ani. E meritul lor„, a spus Isăilă la ProSport LIVE.

Cum a ajuns Ionuț Radu căpitanul naționalei

Fostul selecționer a dezvăluit că portarul Ionuț Radu obișnuiește să țină câte un discurs mobilizator înaintea fiecărui joc, el fiind un adevărat lider. Goalkeeperul celor de la Genoa a trecut și prin momente grele în copilărie, dar a știut să treacă peste aceste cumpene. „Înainte de fiecare meci el ține un discurs, asta după ce l-am pus căpitan de echipă. El a ales să facă asta și ce spune acolo vine pur și simplu din suflet. E un lider înăscut, un exemplu pentru toți și prin modul în care se pregătește, cum vorbește în poartă în timpul jocului, antrenamentelor. El a trecut prin momente dificile, viața l-a încercat și mă gândesc la copilărie, atunci când și-a pierdut sora. Nu a fost deloc ușor pentru el”, a mai spus cel care a condus naționala U21.

Când avea 9 ani, în 2006, Andrei și-a pierdut sora mai mare, Ema, fostă campioană națională la dans sportiv. Ea avea doar 14 ani și a murit din cauza unei boli a sistemului imunitar.

 

Publicat: 12 09. 2018, 10:36
Actualizat: 12 09. 2018, 14:08