EXCLUSIV | Căpitanul din Haiti, omul care a răpus România U16 după o cursă superbă, explică umilința suferită de micii tricolori: „Nu a fost o partidă dificilă”

România U16 a fost răpusă de Haiti U17, scor 1-0, în cadrul unui turneu de dezvoltare organizat la Mogoșoaia. ProSport a stat de vorbă cu Carl Fred Sainte, căpitanul reprezentativei statului Haiti, omul care a marcat unicul gol al partidei cu România.

Contactat de ProSport, mijlocașul Carl Fred Sainte a spus că partida cu România U16 nu i s-a părut foarte dificilă: „Noi am crezut în șansa noastră de la început. Sincer, nu a fost o partidă foarte dificilă”, a spus Sainte.

Carl Fred Sainte a marcat după o acțiune spectaculoasă. Căpitanul oaspeților a driblat spectaculos doi adversari, după care a scăpat singur cu portarul Mărgărit, pe care l-a executat cu un șut violent expediat sub bara transversală: „Da, a fost un gol frumos. Nu mi-a fost foarte greu să-i driblez pe fundașii adverși. Așteptam o replică mai bună din partea lor. E o victorie foarte importantă pentru noi”, a mai declarat Sainte.

Omul care a semnat o umilință uriașă pentru juniorii României a rămas impresionat de țara noastră: „Îmi place foarte mult aici. Mi-aș dori ca pe viitor să pot să fiu fotbalist profesionist în România. Nici în Haiti nu e foarte dificil să ajungi jucător profesionist. Da, îl cunosc pe Jean Sony Alcenat (n.r fostul fundaș de la FCSB și Petrolul)”, a încheiat Sainte.

Echipa României U16 vs Haiti U17: Mărgărit – Pantea (Nicolescu, 55), Dănuleasa-cpt. (Plumbuitu, 47), Sîrbu, Lungu – N. Popescu, Gheralia (Bodișteanu, 41), David (Pandele, 41) – Niță (Tudor, 33), Mihai (Rus, 55), Andronache (Mălăele, 60). Selecționer: Adrian Văsâi

Elevii conduși de antrenorul Adrian Văsâi au încheiat cu înfrângeri pe linie turneul, după ce au pierdut și cu Cipru 16, scor 3-1, respectiv cu Rusia U16, scor 1-0.

România U16 se va afla în grupa 10 a preliminariilor, alături de Rusia, Elveția și San Marino. Meciurile se vor desfășura pe teritoriul țării noastre, după următorul program, urmând ca primele două clasate și cele mai bune patru locuri trei să se califice la Turul de Elită, din primăvara anului următor:

  • 24 octombrie: Rusia – San Marino, România – Elveția
  • 27 octombrie: Rusia – România, Elveția – San Marino
  • 30 octombrie: Elveția – Rusia, San Marino – România

Campionatul European U17 va fi găzduit de Estonia, în mai 2020, la acesta urmând să participe cele opt câștigătoare ale grupelor de la Turul de Elită și cele mai bune șapte locuri secunde, alături de țara gazdă.

Naționala de seniori a statului Haiti ocupă locul 100 în clasamentul FIFA Coca-Cola. România se află pe 25.

Doi internaționali ai statului Haiti au trecut prin Liga 1 Betano. Jean Sony Alcenat (33 de ani) evoluează în prezent în Letonia, la Ventsplis. În tricoul Petrolului a adunat peste 100 de meciuri și a câștigat Cupa României, în 2013. Un alt jucător cu origini din Haiti a fost Soni Mustivar (29 de ani), care însă s-a născut în Franța. Mijlocașul a ales să evolueze pentru naționala statului Haiti, chiar dacă la juniori îmbrăcase tricoul Franței. Mustivar a stat între 2012 și 2015 la Ploiești, iar în prezent evoluează în Azerbaijan, la Neftchi Baku.

Publicat: 21 04. 2019, 09:58
Actualizat: 21 04. 2019, 09:59