Emoționant! „Îmi dădeam viața în fața televizorului!” Virgil Ghiță a rememorat momentele când o accidentare i-a interzis naționala + Căpitanul e sigur de calificare | VIDEO

Naționala de tineret a României speră să câștige și în Malta, după victoria din Finlanda, 3-1, în primul meci al lui Adi Mutu pe banca „tricolorilor” mici. Fundașul celor de la Viitorul, Virgil Ghiță este convins că ne vom califica la Campionatul European de pe primul loc.

Malta – România se joacă azi, de la ora 19:00, în direct la PRO X și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Virgil Ghiță a rememorat momentele când o accidentare i-a refuzat convocarea la națională 

Virgil Ghiță a fost în lotul naționalei și la Campionatul European din 2019, atunci când echipei lui Mirel Rădoi a avut un parcurs senzațional și s-a calificat în semifinalele competiției.

Fundașul celor de la Viitorul a lipsit apoi o perioadă din cauza unei accidentări, dar a fost căpitanul echipei în deplasarea din Finlanda.

A fost o experiență foarte frumoasă, am fost foarte fericit să fiu convocat și, în același, timp am fost foarte trist pentru perioada aceea, pentru că nu am putut să joc fotbal, mi-a fost foarte greu, a fost prima mea accidentare mai gravă și, fiind și căpitan la primul meci după atâta timp la echipa națională, mi-a dat o mare responsabilitate și încredere.

Orice copil care joacă fotbal și-ar dori să ajungă la nivelul acesta, pentru mine este o responsabilitate în plus.

A fost foste greu, eram foarte trist, dar în același timp cu sufletul alături de ei. În același timp eram foarte entuziasmat și îmi dădeam viața în fața televizorului. Pentru orice gol mă bucuram, era ca și cum aș fi fost cu ei acolo.

Sunt sigur că dacă vom face aceleași rezultate bune ca și anii trecuți, vom avea parte de o susținere mult mai mare. Românii vor veni într-un numar mult mai mare la meciurile noastre.

Ne cunoaștem cu toții de foarte mult timp, suntem majoritatea de aceeași vârstă. Parcă suntem ca frații în generația asta.

E un sentiment pe care nu îl poți descrie foarte bine, este o mândrie să joci pentru țară, pentru tricolor, să poți juca în această perioadă grea pentru fotbalul românesc.

Știm ce jucător a fost Mutu și câte a făcut pentru acest sport și pentru țara noastră. Când îl avem în față și ne vorbește, parcă este un motiv în plus pentru a-i mânca pe adversi.

Întotdeauna am avut șansă și am crezut că avem șansă să ne calificăm de pe primul loc. Cred cu tărie că putem face asta. Sper ca Mutu să fie mulțumit de noi după meci și să ne bucurăm împreună de victorie”, a declarat Virgil Ghiță pentru FRF.RO

Darius Olaru are ambiții mari cu naționala lui Adrian Mutu

Mijlocașul naționalei de tineret vrea să ajungă cu echipa condusă de Adrian Mutu, cel puțin, până în semifinalele competiției, acolo unde a ajuns anul trecut sub comanda lui Mirel Rădoi. Deși meciul cu Malta pare la îndemână, Darius Olaru este de părere că nu va fi așa.

Tot timpul venim aici cu o plăcere foarte mare. Ne dorim să facem rezultate bune, deoarece echipa naţională reprezintă apogeul. Toată lumea îşi doreşte să ajungă aici.

Anul trecut, la EURO U21, a fost un sentiment pe care nu îl trăieşti de prea multe ori în viaţă. Sper să repetăm figura. Am pus puţină presiune pe această generaţie, deoarece vrem cel puţin să egalăm figura de anul trecut. Cred că putem. Mai avem câteva meciuri şi avem şanse să ajungem acolo.

Meciul cu Malta pare uşor, dar nu este. Trebuie să ni-l facem noi uşor, dacă o să îl tratăm cum trebuie, să marcăm şi să ne facem jocul. Apoi, va veni şi victoria”, a declarat Darius Olaru

Adi Mutu e încrezător după prima victorie pe banca României U21

Adi Mutu speră să continue drumul deschis de Mirel Rădoi la naționala de tineret. România are 3 puncte mai puține decât liderul Danemarca, dar are meciul decisiv pe teren propriu.

”Dacă le dau de băut? Întâi să batem Malta, pentru că nu vreau să spun hop, înainte să sar gardul. Sunt precaut, pentru că ştiu ce înseamnă să joci contra unor echipe de valoare inferioară. Lipsa de concentrare îţi poate îngreuna misiunea, sau poate produce chiar rezultate dezastruoase. În sportul de echipă toţi câştigăm, toţi pierdem, suntem o familie.

Eu le-am zis că nu trebuie să piardă nicio ocazie să demonstreze ce valoare au. Prin această muncă pe care o fac, prin aceste meciuri, prin tot acest procest îşi pot atinge ambiţiile pe care le-au avut de mici. Şi mulţi dintre ei o vor face”, a spus Adrian Mutu.

Publicat: 08 09. 2020, 17:43
Actualizat: 08 09. 2020, 17:47