Edi Iordănescu nu merge la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor! ProSport, confirmat: motivul pentru care nu va fi prezent

Edi Iordanescu nu merge la tragerea la sorti pentru Liga Natiunilor! ProSport, confirmat: motivul pentru care nu va fi prezent
Vezi galeria foto - 5 poze

Edi Iordănescu (45 de ani) nu merge la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor! FRF a făcut anunțul oficial, iar motivul pentru care selecționerul va rămâne în România este cel dezvăluit de ProSport în urmă cu câteva zile.

De asemenea, așa cum au indicat sursele noastre, echipa națională va fi reprezentată în Franța de secundul Ionel Gane. Tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor, ediția 2024 – 2025, e programată joi, 8 februarie, la Paris.

ProSport, confirmat! FRF a făcut anunțul oficial: Edi Iordănescu nu merge la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor!

Joi, 8 februarie 2024, la Paris, în capitala Franței, va avea loc tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor, ediția 2024 – 2025, partidele urmând să se dispute în acest an, după EURO 2024.

Săptămâna trecută, pe 1 februarie, ProSport a anunțat în exclusivitate că delegația din România se va prezenta la Paris fără Edi Iordănescu. La acel moment, sursele noastre indicau faptul că selecționerul a luat aceasă decizie din cauza unor „probleme medicale”. De asemenea, sursele ProSport au aflat că, în locul lui Edi Iordănescu, principalul reprezentant al României de la tragerea la sorți va fi secundul Ionel „Jerry” Gane.

Marți, 6 februarie, cu doar două zile înaintea evenimentului de la Paris, ProSport a fost confirmat oficial de FRF:

„Selecționerul României, Edward Iordănescu, nu va putea fi prezent la eveniment. Acesta încă se reface după o boală sezonieră. Naționala României va fi reprezentată de antrenorul secund Ionel Gane”, se arată pe FRF.ro.

România se va afla în urna 1 valorică din Liga C

După ultima ediție a Ligii Națiunilor, naționala României a retrogradat în Liga C. Totuși, vestea bună este că „tricolorii” fac parte din urna 1 valorică, astfel că vor evita cei mai grei adversari.

Componența urnelor valorice din Liga C:

  • Urna 1: ROMÂNIA, Suedia, Armenia, Luxemburg
  • Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe
  • Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
  • Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar, Estonia, Letonia

Lituania și Gibraltar urmează să joace un meci de baraj în luna martie, iar pierzătoarea din acest duel va fi retrogradată în Liga D.

Programul meciurilor din Liga Națiunilor

Meciurile din Liga Națiunilor se vor disputa în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, după EURO 2024, astfel că „tricolorii” nu știu momentan dacă îl vor avea pe Edi Iordănescu pe bancă. Actualul contract al selecționerului expiră imediat după EURO 2024, iar până în acest moment nu a răspuns ofertei de prelungire care i-a fost înaintată de FRF.

Programul meciurilor din Liga Națiunilor:

  • Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
  • Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
  • Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
  • Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
  • Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
  • Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024

Fazele finale ale competiției sunt programate să aibă loc în luna martie a anului viitor.

Publicat: 06 02. 2024, 14:29