Edi Iordănescu, îngrijorat înaintea meciului cu Belarus: „Am avut probleme și la București!”. Care este principala temere a selecționerului

Veste uriașă pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului posibil decisiv dintre Israel și România!
Vezi galeria foto - 4 poze

Edi Iordănescu a prefațat meciul dintre Belarus și România, care va avea loc joi, în preliminariile CE din 2024.

Edi Iordănescu, îngrijorat înaintea meciului cu Belarus: „Am avut probleme și la București!”. Care este principala temere a selecționerului

Selecționerul naționalei României, Edi Iordănescu, a recunoscut că este extrem de precaut înaintea meciului cu Belarus, de joi. Cu toate că adversarii „tricolorilor” sunt obligați de UEFA să dispute meciurile de pe teren propriu în altă țară, antrenorul nostru spune că gazdele au atuurile lor, și se teme în primul rând de filosofia lui Carlos Alos, care a fost instalat în fruntea echipei la începutul lunii august.

Edi Iordănescu spune că selecționerul Belarusului are o filosofie bine definită, care a ridicat nivelul de joc al reprezentativei.

„Facem pași spre obiectivul nostru și asta ne bucură. Sunt trist pentru că nu putem să avem suporteri, dar sunt siguri că vor trăi la intensitate în fața televizorului.

Ne așteptăm la un joc dificil, complicat. Suntem puși în gardă. Belarus a arătat multe lucruri bune în această campanie. Am avut probleme și la București. În urma analizei, am văzut că este în creștere, cu un antrenor nou care aduce o filosofie bine definită.

Mai important decât orice este cum intrăm în joc. Nu e nimeni care să aibă încredere în acest grup mai mult decât mine. Am avut un timp incredibil de scurt. Am avut un antrenament, apoi pe drum, și antrenamentul oficial. Dacă vom arăta versiunea cea mai bună, sunt sigur că putem să obținem un rezultat extrem de important, de care avem nevoie”, a afirmat Edi Iordănescu, într-o conferință de presă.

Mesajul lui Edi Iordănescu despre starea gazonului de la meciul cu Belarus

Meciul dintre România și Belarus se va disputa în Ungaria, pe un gazon sub orice critică, dar Edi Iordănescu transmite că nu este timp de lamentări.

Selecționerul spune că „tricolorii” nu au altă variantă decât victoria, astfel că le-a transmis jucătorilor că sunt condamnați să se adapteze la suprafața de joc de pe stadionul lui Ujpest.

„Nu trebuie să ne lamentăm prea mult, nu avem altă opțiune decât să ne adaptăm, să punem în joc tot ce avem mai bun, dar e adevărat că vom fi echipa pusă mai mult în dificultate, pentru că suntem echipa pentru care rezultatul este mult mai valoros.

Neavând decât varianta victoriei, trebuie să facem un joc creativ și să ne adaptăm la suprafață”, a declarat selecționerul Edi Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.

În meciul tur, disputat pe 23 martie, România s-a impus la București în fața Belarusului cu 2-1.

Publicat: 11 10. 2023, 22:58