Edi Iordănescu, anunț oficial despre prelungirea contractului ca selecționer al României! Răzvan Burleanu a aflat şi el decizia antrenorului

În conferința de presă oficială a echipei naționale premergătoare meciului tricolorilor cu Irlanda de Nord, în pregătirea EURO 2024, selecționerul Edi Iordănescu a abordat subiectul contractului său cu FRF, care expiră în această vară, după turneul final din Germania. Edi Iordănescu, anunț oficial despre prelungirea contractului ca selecționer al României!

În fața jurnaliștilor, Edi Iordănescu nu s-a ferit să comenteze tema fierbinte care îi ține cu sufletul la gură atât pe suporteri, cât și pe jucătorii primei reprezentative. Iată cum arată acum contextul negocierilor care vor urma între Federația Română de Fotbal și antrenorul care a dus România la un turneu final după 8 ani de pauză!

Edi Iordănescu, anunț oficial despre prelungirea contractului ca selecționer al României

Chestionat pe tema contractului său care expiră după turneul final EURO 2024, selecționerul Edi Iordănescu a făcut anunțul oficial despre prelungire, specificând că prioritară pentru el e pregătirea optimă a Campionatului European:

Pentru mine, prelungirea contractului nu este o problemă. Nu e prioritate. După această acțiune, voi avea probabil o întâlnire cu Răzvan Burleanu în sensul ăsta. Pentru mine a fost mai important să gestionez această performanță, să ne gândim ce avem de făcut în continuare. Să ne gândim strategia, să pregătim aceste două acțiuni și cantonamentul centralizat din Germania. Garantez că totul va fi la cel mai bun nivel. Mai departe, nu știu ce va fi, dar eu vă asigur de un singur lucru, că naționala are prioritate în sufletul meu.

Iordănescu a specificat ulterior că așteaptă să vadă în concret detaliile ofertei pregătite de Federație și nu exclude ca o decizie finală să se ia abia după EURO 2024:

Vom vedea ce gânduri are Federația, președintele, vom vedea noua propunere, noua ofertă, care sunt pașii care ar trebui făcuți pentru îndeplinirea noilor obiective, atunci voi avea și eu o poziție publică. Nu știu cum pot evolua lucrurile până la plecarea la EURO, voi descoperi cum vede Federația continuitatea. Eu sunt un om și un antrenor care își asumă responsabilități, dar trebuie să știu ce așteptări sunt. Ar fi indicat să fie un răspuns până la turneul final, dar orice e posibil.

Mulțumit de colaborarea cu FRF. Răzvan Burleanu vrea o decizie finală până la EURO!

Edi Iordănescu nu are ce să reproșeze Federației în colaborarea pe care a desfășurat-o până acum din postura de selecționer și a accentuat acest aspect:

Federația a fost alături de mine, de națională, în momentele grele, am mulțumit pentru asta. Au fost multe critici, momente dificile, am început greu mandatul, dar am trecut peste, cu toții, uniți, am simțit încrederea FRF, pentru mine a însemnat mult, să lucrez cum am vrut cu echipa. Contractul meu este cel mai puțin important în acest moment.

În același timp, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat în urmă cu câteva zile că dorința federalilor este de a se înțelege cu Edi Iordănescu pentru un nou mandat înainte ca tricolorii să debuteze la Europeanul din Germania:

Atât FRF cât şi Edi ne dorim ca atunci când mergem la Euro să ştim ce se va întâmpla după aceea. Astfel încât vă asigurăm că până la plecarea la Euro vom avea o decizie. În momentul de faţă simţim, ambele părţi, că ne dorim să continuăm”

Publicat: 21 03. 2024, 14:15
Actualizat: 21 03. 2024, 14:15